Doamna Salonica este o femeie de afaceri din Cluj-Napoca, în vârstă de 57 de ani, care locuiește, pe timpul verii, în localitatea sălăjeană Gălășeni, comuna Cuzăplac și, în restul timpului, în comuna clujeană Chinteni.
Luni, 28 septembrie, în timp ce transporta cu mașina proprie, un bebeluș, la vaccinare, până la circumscripția medicală din Cuzăplac, a fost bătută serios de un cocalar cu jeep, întors din Anglia!
Acesta – nici mai mult, nici mai puțin – se supărase, fiindcă doamna-l claxonase deoarece a blocat drumul comunal. Acum femeia s-a adresat poliției și este hotărâtă să-l determine pe bătăuș să plătească pentru fapta lui.
Distinsa femeie de afaceri mărturisește, marți 29 septembrie, la I.M.L. Cluj că în ziua precedentă a pornit de la gospodăria ei din satul Gălășeni, spre reședința de comună, cu scopul de a face o faptă bună:
„Ieri, pe la ora unsprezece, după ce mi-am hrănit animalele, m-am dus până în sat, la cineva, ca să-și monteze o moară. La întoarcere, doi romi săraci din sat – pe care-i ajut mereu și ei se recompensează prin mici munci la mine în gospădărie – m-au rugat să-i duc împreună cu bebelușul lor, la circa medicală din comună, pentru vaccinul copilului.
Nici nu m-am schimbat de haine și am și pornit spre comună, ca să ajungem la timp pentru efectuarea vaccinului…Iar când am ajuns la ieșirea din Petrind spre Cuzăplac, ne-am trezit că drumul e blocat de un individ cu un jeep de culoare închisă, care-și parcase jeep-ul în mijlocul drumului, cu portiera deschisă și vorbea cu un alt ins, aflat, la rândul său, într-o mașină. Atunci, pentru că ne și grăbeam, am claxonat și i-am făcut semn fac să mă lase.
Aveam ambele geamuri închise și nu putea auzi ce le-am spus consătenilor mei, cum a susținut mai târziu, și anume că l-am înjurat. Atunci a tras portiera puțin și mi-a adresat cuvinte grele, grosolane, lăsându-mă totuși să trec. Le-am auzit, pentru că am întredeschis geamul puțin”. Doamna Salonica povestește mai departe că, între timp, au ajuns cu bine la dispensar, iar părinții au dat să intre cu copilul la vaccinare. Ea, la rândul său, intenționa de asemenea să intre acolo, ca să mai rezolve un caz umanitar: să procure un bilet de trimitere pentru un om cu handicap din sat, la rândul său foarte nevoiaș.
Brusc, aude o frână în spatele său și-l vede pe cocalarul cu jeep coborând din automobil. Intempestiv, acesta o înjură din nou, birjărește, la care, supărată, femeia i-o întoarce. În momentul respectiv, omul și-a pierdut, efectiv, mințile: a prins-o de gât și apoi – după ce Salonica a reușit să se salveze din strânsoare – să-i tragă șuturi puternice în șold și coaste!
„M-a salvat chiar rromul meu, care a intervenit și l-a luat pe individ de piept și i-a spus că-l face una cu pământul dacă mă mai bate. Eu m-am dus imediat la poliție, ca să sesizez organele, însă nimeni nu se afla în momentul acela în secție, așa că m-am dus la primărie, ca să aflu cine-i bătăușul”.
Acolo, clujeanca a vut o teribilă criză de panică, fiind cuprinsă brusc de frisoane, un tremur prelungit și insuficiență respiratorie, fapt care i-a determinat pe cei aflați acolo să cheme ambulanța de la Zalău. Între timp veniseră la fața locului și polițiștii, care au apucat să-l ducă pe bătăuș la poliție, pentru declarație – și ca să-i întocmească, totodată, dosar penal.
“Mașina mea a rămas acolo, la Cuzăplac – iar după ce medicii de la Spitalul din Zalău mi-au acordat primul ajutor m-am întors la primărie, ca să aflu cine-i cetățeanul care m-a agresat. Mi s-a spus că e un locuitor din Tămașa, care s-a întors din Anglia, iar jeep-ul este închiriat de la o firmă din comuna Baciu.
Acum am venit la I.M.L. Cluj, ca să-mi scot certificate și să-l duc la poliție, ca să poată continua formalitățile necesare tragerii la răspundere a individului” – adaugă femeia. Nu apucă să-și încheie bine fraza și d-na Salonica este invitată în cabinteul de consultații. Iese, cu certificatul în mână și o îndârjire teribilă întipărită pe față, după care-mi mărturisește că nu are de gând să o lase mai moale cu atacatorul său, deși a aflat că respectivul o caută acum ca să o roage să-l ierte!
“Nu-l cruț, pentru că m-a înjurat și apoi agresat îngrozitor, producându-mi traume considerabile – fizice și psihice. Nici chiar soțul meu, în 38 de ani de căsnicie nu m-a lovit vreodată – iar el și-a permis acest lucru, fără măcar ă mă fi văzut vreodată! E limpede că a avut determinarea să mă atace și chiar când l-am claxonat, ca să-mi facă loc să trec, am văzut pe fața lui o cruzime care m-a înfiorat”, explică în continuare aceasta. După care femeia își ia rămas bun, politicos, de la mine – și părăsește rapid sediul instituției medicale clujene.