O femeie din Dej, în vârstă de 61 de ani, a fost pe 26 aprilie a.c. eroina unei întâmplări care poate ilustra modul miraculos în care Dumnezeu îi salvează care au încredere în El! Aceasta a avut două accidente, în aceeași zi: unul în Cluj-Napoca, soldat cu o entorsă de gleznă și altul de circulație, teribil, mai târziu, la Iclod, când mașina condusă de soțul ei a lovit un cap de pod, a zburat prin aer peste un cămin înalt de peste doi metri și a aterizat pe roți. Femeia a suferit fractură de stern, soțul o entorsă de coloană, însă mașina le-a fost făcută praf!

Miercuri, 28 aprilie, cei doi soți din Dej își completează, la I.M.L. Cluj, formularele necesare consultului. Fac acest lucru cu destule ezitări, semn că oamenii se află pentru prima oară în acest loc. Femeia are o cârjă lângă ea, de care se sprijină în timpul mersului, în schimb soțul ei se mișcă lejer prin sala de așteptare a instituției medicale clujene… Intrăm în discuție, mai mult din politețe, asta deoarece subiectele legate de accidentele de circulație – cum e și cazul de față – nu prezintă pentru subsemnatul prea mult interes, în afară de situația în care acestea conțin elemente absolut surprinzătoare, nerelevate până atunci de vreo altă instituție media.  

Deși cei doi soți par teribil de încurcați de diversele acte medicale pe care le au în fața lor, doamna – o persoană distinsă, ca și soțul ei, de altfel – își face timp să arunce, intrigată, o frază care aprinde fitilul uimitoarei povești ce mă va pune pe jar:

“Nu credeam vreodată să sufăr două accidente, în aceeași zi, și să scap totuși cu viață!” Din acel moment am realizat că am în față un material jurnalistic de o greutate emoțională – și, în ciuda faptului că doamna îmi răspundea doar cu jumătate de gură, preocupată mai mult de hârtiile sale medicale, am început să o bâzâi cu întrebările…  Aflu, în prima instanță, că familia cu care am de-a face trăiește în municipiul Dej, iar protagonista se numește Elena și are 61 de ani. Începe aceasta relatarea: “Accidentele mele au avut loc, ambele, în aceeași zi: luni, 26 aprilie. Venisem la Cluj-Napoca, împreună cu soțul, ca să-mi fac niște investigații la Clinica de Pneumoftiziologie. Pe strada Republicii soțul a parcat mașina – și noi am pornit, pe jos, spre clinică. Însă acolo, pe trotuarul respectiv, sunt două trepte iar eu, calculându-mi greșit pașii, am călcat între ele… Atunci m-am prăbușit pe trotuar, cât eram de lungă, cu genunchiul stâng rănit și cu entorsă la glezna dreaptă.”

Arată apoi că întreaga scenă a fost observată de o doamnă aflată la volanul unei mașini, care, amabilă, a oprit și i-a dus pe amândoi, direct, la destinația inițială, Clinica de Pneumoftiziologie. 

“Acolo, aflând ce-am pățit, medicii și asistentele s-au purtat admirabil și m-au instalat într-un cărucior, făcându-mi apoi rapid prospecțiunile pentru care venisem de la Dej. Curând, am pornit înapoi spre casă, după ce soțul a adus mașina până la ieșirea din clinică. Însă, acum vine povestea propriu-zisă, minunea de care am avut parte amândoi”- adaugă femeia. Însă, doamna Elena este poftită în cabinetul de consultații, așa că totul rămâne în suspensie, spre disperarea subsemnatului. Ca urmare, îl rog pe soț să completeze piesele de puzzle – destule – care lipsesc din povestire. Iar soțul doamnei, un bărbat cu multă lumină și optimism în ochi, nu mă lasă de izbeliște și continuă, cu o uimitoare empatie:

“Trebuie să știți ceva: noi suntem oameni cu credință – cunoscuți, ca atare, în comunitatea din Dej – iar tot ce s-a petrecut, după plecarea din Cluj-Napoca, sunt sigur că face parte dintr-o lucrare dumnezeiască! Fiindcă, fără intervenția lui Dumnezeu, nu aveam cum scăpa cu viață, deoarece, aflați într-un șir de mașini în drumul spre casă ne-am trezit, la Iclod, victimele unui teribil accident de circulație, produs din vina unuia din șoferii aflați în fața noastră! Concret, ce s-a întâmplat: pe sensul nostru de mers, antemergătoare, erau trei mașini. Și, la un moment dat, șoferul din mijloc – tocmai când ne aflam în depășire – a semnalizat brusc și a virat spre stânga. Ne-a acroșat și ne-a aruncat, direct, într-un capăt de pod.”

Bărbatul descrie apoi în detaliu urmarea, făcându-mi și o schiță, pe o hârtie: “Iar noi, ca dintr-o trambulină, am zburat prin aer peste un cămin de ciment, înalt de peste doi metri. Mașina ne-a fost ridicată din spate, răsucită prin aer și am zburat peste cămin, aterizând în șanț, pe propriile roți – dar cu bordul spre Cluj. Și, sunt sigur, aici a fost mâna ocrotitoare a lui Dumnezeu, care ne-a salvat, știind că suntem de-ai Lui! Mașina fusese făcută praf, daună totală, dar noi, incredibil, am rămas aproape neatinși. Eu, cu o entorsă la coloană iar soția cu o fractură de stern – din fericire fără deplasare! Asta a fost tot!” 

Nu-și isprăvește bine vorba și soția lui iese, disperată, din cabinetul de consultații. Actele emise de către cei de la Spitalul Municipal Dej erau vraiște: nu trecuseră rezultatele unui film, lipsea parafa medicului emitent și chiar și semnătura acestuia! Fapt care, în practica zilnică a subsemnatului, n-a reprezentat tocmai o surpriză, asta deoarece, din neglijență sau comoditate, foarte mulți medici de la secțiile unităților de Urgență de pe raza județului își poartă pacienții pe drumuri, fără să le pese de eforturile bieților oameni, implicați în diverse situații! Cu toate acestea, legiștii clujeni i-au liniștit repede pe cei doi soți, găsind o formulă prin care să rezolve problema, fără să-i mai trambaleze încă o dată până la Cluj-Napoca. Înseninați brusc, cei doi soți apucă, totuși, să-și ia rămas bun de la subsemnatul, după care părăsesc, în grabă, Institutul Medico-Legal.