coral

La cei 60 de ani ai săi, dl. Alexandru, din comuna clujeană Ceanu Mare, mărturisește că duce o viață chinuită, din pricina ginerelui său, ins teribil de violent la beție. Motivul: acesta-l bate periodic, fără motive, ceea ce s-a petrecut și zilele trecute! Însă, acum, într-o altă montură: fiindcă Alexandru încercase să-i salveze tatăl, pe care tânărul îl bătea cu strășnicie, acesta, pe lângă pumnii administrați, peste tot, i-a rupt socrului și o mână!

coral

Bărbatul așteaptă, posomorât, să fie poftit în cabinetul de consultații al I.M.L.Cluj. Mărturisește, cu multă sinceritate, că disperarea l-a cuprins de ceva vreme, din două motive. Primul, fiindcă fiica lui s-a căsătorit cu un bețiv fără căpătâi, cu care are și un copilaș, în vârstă de două săptămâni, iar al doilea, ginerele îl plesnește mereu, așa cum o făcuse și-n toamna lui 2020, când a fost băgat în spital, însă l-a iertat… Arată mai departe dl. Alexandru:

“Sâmbătă, am fost plecat la parastasul sorei mele și, de la biserică, m-am grăbit să ajung acasă, mai ales fiindcă mă aștepta acolo fiica mea, proaspătă mămică și bebelușul. Mă aștepta acolo și ginerele, Dorin, însoțit de părinți, cumnat, etc.”

Acolo, în lipsa sa, oaspeții porniseră un chef pantagruelic: făcuseră un foc mare, în grădină, fripseseră grătare și mici, udați din belșug cu alcool. Explică mai departe dl. Alexandru:

“La un moment dat, fiind deja “ciupit”, ginerele și-a luat  – după prostu-i obicei – la pumni, tatăl… Iar eu, nemaisuportând să văd așa ceva la mine-n casă, am intervenit ca să-i despart. Dar am făcut mai mult rău, fiindcă Dorin s-a concentrat, imediat, pe mine și m-a plesnit, tare de tot. Atunci, turbat de furie și disperare, mi-am pierdut mințile și am luat un cuțit de pe masă, ca să gat odată, cu orice preț, socotelile cu el. I-am spus: “De fiecare dată mă tot bați, dar tu nu înțelegi că io nu-s sac de box!” Însă el, cu o lovitură de picior, m-a făcut să-mi scap cuțitul din mână, dezlipindu-mi, pe deasupra – din forța loviturii – și mâna de umăr. După care m-a luat la tocat mărunt, cu pumnii și picioarele. Mi-a luat, practic, aerul. N-am mai știut nimic de mine, m-am trezit doar când venise deja poliția și ambulanța la fața locului, care m-a transportat la Spitalul Municipal Câmpia Turzii, unde medicii mi-au acordat primul ajutor".

Nu-și isprăvește bine vorba și omul este poftit în cabinetul de consultații. Se întoarce, curând, ținând în mână un certificat în care legiștii i-au recomandat o lună de îngrijiri medicale. Iar, la plecare,  dl. Alexandru conchide:

“Acum mă aflu în cea mai ingrată și disperată situație: fiica mea ține cu mine – dar și cu el, fiindcă au împreună copilul ăsta nou-născut. Iar mie nu mi-a mai rămas decât să fac deocamdată plângere pe numele lui și să cer ordin de restricție, ca individul să nu se mai apropie de casa mea”! Apoi, dând din mână a lehamite și neputință, dl. Alexandru salută politicos și părăsește sediul I.M.L.Cluj.

coral