Telenovelă, la Turda, cu toate ingredientele unei astfel de monturi: trădare în dragoste, vrăji, suspans şi o bătaie între două femei, în public. În primul act, cel al bătăii dintre ele, câştigătoare se pare că a ieşit fosta iubită a tânărului disputat şi tot ea speră să-l câştige şi pe cel din justiţie, fiindcă susţine că fusese provocată, zile la rând, de către „actuala” şi mama acesteia, care locuiesc pe aceeaşi stradă ce ea. După bătălie şi Romeo a ieşit din culise! A strâns-o pe „ex”-a de gât, însă, vorba poetului, foarte puţin!
Tânăra, trecută de 20 de ani, este o femeie atractivă, cu ochi limpezi şi deschisă la vorbă, asemeni majorităţii turdencelor. Îmi mărturiseşte, vineri 14 mai, la I.M.L. Cluj, că în urmă cudouă zile a fost protagonista unei bătăi, ca-n filme, cu femeia care i-a furat în urmă cu trei luni iubitul. Mă arăt interesat de subiect şi-i spun că vreau neapărat să „trec” în ziar povestea ei. Brusc, tânăra se sperie şi dă înapoi, zicând că nu şi-ar dori să apară şi-n ziar, mai ales că întreaga Turdă ştie de bătaia dintre ea şi actuala iubită a „fostului” şi consideră că s-a făcut deja de băcănie în oraş. Până la urmă – după ce-i promit că nu voi oferi cititorilor date care să o identifice – acceptă să se confeseze.
O face, la început cu jumătate de gură, ajungând ca până la urmă, după ce se ambalează, să nu o mai pot opri decât cu dificultate. Mărturiseşte aceasta, pentru început:
„Am fost împreună cu „fostul” timp de cinci ani şi în tot acest timp l-am ţinut la mine acasă, fiindcă e de o lene fără pereche şi fuge ca de dracu de muncă: preferă să se joace toată ziua pe play-station… Era, totuşi, un băiat foarte bun, până a dat de tipa asta, renumită în cartier pentru vrăjitoriile pe care le face, împreună cu mă-sa. A mai sedus, înainte de iubitul meu, pe un bărbat căsătorit, cu doi copii, distrugându-i familia.
Am auzit că îi „leagă” pe bărbaţi cu o doză, pusă în mâncare sau băutură din – scuzaţi – substanţa aceea, din fiecare lună, a femeilor. Aşa cred că l-a zăpăcit şi pe al meu, fiindcă de atunci bietul de el parcă-i posedat, are ochii înfundaţi în orbite, a slăbit enorm şi seamănă cu o umbră! ”
Tânăra mă priveşte pentru o clipă, remarcă reacţia mea, favorabilă, apoi continuă, cu sporit aplomb:
„E cuplat cu ea încă din ianuarie, fără să-mi dau eu seama. Iar, în februarie, i-am pus în vedere să meargă la muncă – şi i-am dat o lună pentru asta! – fiindcă nu mai am chef să-l întreţin! Nu că n-aş putea, dar l-am văzut că-mi face reproşuri, după ce m-am înscris la un curs, ca să învăţ o meserie la care visez de mult timp. Mi-a zis că nu merită să dau atâţia bani, asta de parcă ar fi fost banii lui la mijloc!
Şi, în loc să se ducă la muncă, m-am trezit că se mută la vrăjitoare! Dar, nu-i nimic, vrăjitoarea l-a trimis la munc, între timp, aşa că nu mai are acuma timp de play-station! ”
Tânăra arată, mai departe, că în ciuda faptului că i-a furat iubitul, rivala îi apare aproape zilnic în faţă şi îi atrage atenţia să dispară din faţa ei, deşi face eforturi uriaşe să o ocolească! Iar miercuri, 12 mai, aceasta i-a blocat calea, chiar la intrarea în blocul său, însoţită de maică-sa. „Mi-a zis că s-a săturat de mutra mea şi nu mai suportă să mă vadă prin zonă. Vă daţi seama, ce tupeu pe ea! Mi-a zisa aşa:
„Du-te-n morţii mă-tii, că-ţi rup picioarele!” Apoi m-a lovit – tot ea, fiindcă mă-sa mă apucase de gât, pe la spate! Recunosc, atunci mi-am pierdut total cumpătul, am sărit la individă…şi i-am dat! Dar se vede că a fost regie, fiindcă maică-sa filma totul! Filma când o loveam pe fiică-sa, dar scena când aceasta m-a lovit pe mine n-a filmat-o! Sunt camere de luat vederi acolo, am vizionat deja imaginile, curând voi intra în posesia lor – şi-am să le arăt unde trebuie! Iar, ieri, aceasta m-a sunat şi şi-a cerut, mieros, iertare.
Dar am aflat, aproape din întâmplare, că între timp fusese la spital, la I.M.L. Cluj şi apoi la poliţie, unde a depus plângere împotriva mea, deşi îmi spusese că vrea să ne împăcăm. De aceea m-am grăbit să vin şi eu la I.M.L. fiindcă am destule urme de lovituri, la rândul meu, mai ales pe faţă, dar şi pe picioare! Şi, să nu uit, la două ore după bătaie, a apărut şi „fostul” care – slab fiind acum şi fără vlagă – m-a prins de gât şi a încercat să mă lovească, dar l-am înlăturat uşor, ca pe un balot de paie…”
Între timp, tânăra este poftită în cabinetul de consultaţii. Iese, după câteva minute, ţinând în mână un certificat în care legiştii i-au recomandat trei zile de îngrijiri. Salută apoi, politicos şi, cu aceeaşi hotărâre neobişnuită întipărită pe faţă, părăseşte instituţia medicală clujeană!