Andreea şi Mircea, un cuplu de tineri din România, au parcurs peste 1.800 km cu maşina, din Paris, pentru a vota la alegerile locale.
Cei doi au parcurs peste 1.800 de kilometri, venind cu maşina de la Paris, pentru a+şi putea exercita dreptul la vot la alegerile locale, duminică, în Zalău.
Andreea este plecată în Franța de 12 ani, stabilindu-se alături de soțul ei, Mircea, la Paris. Aceasta spune că a parcurs această distanță Paris-Zalău, cu mașina personală, din responsabilitate și pentru a putea avea un cuvânt de spus în fața aleșilor locali.
„Am venit din Franța. Ne-am pornit de la Paris joi seara. Am făcut 1.900 de kilometri până la Zalău, pentru a vota. Simplu. În dimineața asta am fost la secția de votare la care am fost arondați, am votat și acum ne pregătim din nou de plecare. Avem bagajele făcute pentru că mâine dimineață (luni – n.r.) trebuie să fim la serviciu, așa că mai avem încă 1.900 de kilometri de parcurs”, a spus tânăra.
„ Am venit, în primul rând, din responsabilitate, pentru că trebuie să ne asumăm responsabilitatea aceasta, pentru a putea mai apoi să avem un cuvânt de spus. Adică nu putem să ne plângem că nu a evoluat comunitatea noastră în sensul în care ne-am dorit, dacă nu am ieșit la vot. Adică nu ne-am exercitat acest drept, nu puteam avea pe urmă pretenții. Pentru a avea acest drept, după alegerile locale, a trebuit să facem acest efort”, a declarat Andreea.