coral

Omenirea trebuie să aplice politici de mediu rapid și eficient, pentru a evita consecințe catastrofale asupra societăților globale, avertizează experții. Dacă nu abordăm urgența climatică și nu reducem emisiile de CO2, până în 2050, prețul alimentelor din întreaga lume va crește cu 80%.

coral

Oxfam (comitetul de la Oxford pentru combaterea foametei), atrage atenția asupra pericolului în care se află omenirea în acest moment și subliniază că e nevoie de un set de acțiuni eficiente și coordonate, urgente, pentru a diminua emisiile de CO2.

Totuși, spune Oxfam, nu orice fel de măsuri vor fi benefice.

Experții din cadrul Oxfam susțin că reducerea CO2 până în 2050, sau reîmpădurirea a cel puțin 1,6 miliarde de hectare reprezintă un plan care sună bine, dar care ne-ar putea aduce mari probleme, pe viitor.

Explicația e simplă, și anume că această modalitate de a reduce emisiile presupune o acaparare a terenurilor, care va avea drept efect creșterea foametei și a inegalității în lume.

Potrivit Oxfam, prețul alimentelor se află deja pe un trend ascendent, majorându-se cu 40% doar în ultimul an, fapt ce a generat o creștere a gradului sărăciei în lume.

Această creștere este un record al ultimului deceniu, cu impact devastator pentru comunități întregi. În cifre, scumpirea prețurilor alimentelor, înregistrată în ultimul an, a redus la foamete 20 de milioane de oameni, cu o creștere, în mai puțin de 12 luni, de 6 ori a numărului de persoane aflate la un pas de sărăcie.

Practic, prin punerea în aplicare a acestei soluții aparent salvatoare, am putea asista la dispariția terenurilor arabile de care depinde subzistența unor comunități întregi și la încălcarea drepturilor omului, atrage atenția Elisa Bacciotti, directorul campaniilor Oxfam Italia.

Experții susțin că putem acționa într-un sigur mod care să nu genereze pagube pentru actualele și viitoarele generații, iar acela constă în reducerea imediată a miliarde de tone de dioxid de carbon care continuă să fie produse de țări și companii.

coral