Emil Boc a declarat cum se vor desfășura anul acesta sărbătorile la Cluj-Napoca.
„Dragi clujeni, am avut 9.3 la mia de locuitori în 19 noiembrie, ieri am avut 5.62, vorbesc de Municipiul Cluj-Napoca. Ce înseamnă asta? Că prin responsabilitatea noastră, a tuturor clujenilor, am evitat carantinarea cu toate că am fost la un pas de ea. Am realizat doar o „super-mini-carantinare” unde au existat focare de COVID, prin intermediul măsurii de izolare la domiciliu, și astfel am reușit să oprim o evoluție a infectărilor.
Fără clujeni și fără responsabilitatea oamenilor, vorbele mele sunt doar vorbe în vânt, pentru că ei fac diferența. Astfel că, dacă în continuare se vor respecta aceste măsuri de bază elementară, la care aș adăuga și evitarea oricăror excese de înntâlniri care nu-și au rostul, de participări în grupuri mari doar de dragul de a fi împreună.
Gândiți-vă la sănătatea familiei voastre, la locul vostru de muncă și la tot Clujul care trebuie să treacă cu bine peste această perioadă și gândiți-vă la anul viitor care trebuie să arate mai bine.
Sărbători cu decență, sărbători sănătoase, se înțelege că o dată la 100 de ani sărbătorile pot fi diferite, acesta este unul dintre cazuri. Orașul va funcționa normal, dar nu vom organiza niciun fel de ceremonie, activitate, sărbătoare, concerte care să adune oameni mulți la un loc. Avem un iluminat frumos, ca să mai fim optimiști puțin de sărbători și să ne mai colorăm viața, dar fără focuri de artificii, fără concerte sau târguri de Crăciun.
Deci moderație, echilibru, în familie și fără excese de sărbători, acesta aceste mesajul meu pentru clujeni.” a fost mesajul edilului în cardul intervenției sale la ZIUA LIVE.