coral

Al doilea val de Covid-19 va duce la o catastrofă sanitară şi la colapsul economiei pentru că încă nu există un tratament, iar distanţarea individuală şi portul măştii sunt singurele mijloace eficiente pentru evitarea dezastrului, susține Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER).

coral

Acesta atrage atenția că nerespectarea măsurilor recomandate de autorităţi după relaxarea restricţiilor poate duce la o catastrofă sanitară şi economică. “În spaţiile publice închise 4 români din 10 nu utilizează deloc sau utilizează greşit masca de protecție și numai 2 din 10 sunt atenţi la menţinerea distanţării individuale de minimum 1,5 m”, a precizat Dragoş Damian, director al Terapia Cluj și PRIMER.

Constatarea este îngrijorătoare pentru că la stadiul din prezent de transmitere comunitară şi în absenţa unui tratament sau vaccin lucrurile pot scăpa rapid de sub control. În perioada stării de urgenţă şi ulterior fabricile de medicamente din ţară nu s-au confruntat cu niciun caz de infectare cu coronavirus întrucât cei 5.000 de angajaţi au respectat fără abateri recomandările autorităţilor.

“Am implementat încă de la început şi am menţinut şi în prezent măsurile de distanţare individuală de 1,5 m, purtarea măştii în toate spațiile publice închise şi igiena mâinilor cu săpun şi dezinfectant. Aceste măsuri au devenit reflex pentru angajaţii noştri şi au prevenit transmiterea virusului în comunităţile noastre”, a continuat oficialul PRIMER.

Experienţa acumulată de cercetători în ultimele șase luni arată că acesta este un virus extrem de contagios care suferă mutaţii, se răspândeşte rapid în comunitate şi face ravagii însemnate: cinci oameni din 100 mor, iar alţi cinci rămân cu sechele.

În condiţiile în care punerea pe piaţă a unui medicament eficient şi sigur sau a unui vaccin care să prevină boala se va prelungi până spre sfârşitul anului, responsabilitatea individuală este primordială.

“Mască, distanţare, spălare, dezinfectare sunt măsuri simple care funcţionează pentru prevenirea infectării, sunt accesibile tuturor şi ne dau încredere că putem să ne continuăm viaţa aproape de normalitate şi, la fel de important, că putem contribui la relansarea economiei”, a adăugat Damian.

Din PRIMER fac parte cele mai importante 19 fabrici de medicamente din ţară. 

coral