Ludovic e un rrom cumsecade din comuna Floreşti, în vârstă de 37 de ani, tată a patru copii. Povesteşte cum, după o zi de muncă în construcţii, s-a oprit la magazinul alimentar de lângă casă şi le-a cumpărat bomboane copiilor. S-a cinstit, ce-i drept, şi el cu câteva sticle de bere. Din păcate, a avut – chiar acolo – o dispută verbală cu un vechi inamic, „Urechilă”, care l-a „taxat” rapid, cu un pumn. A fost totuşi cu el „Dumnezeul consumatorului”: deşi a dat tare cu capul de o bordură, s-a ales doar cu o rană la cap, buza spartă şi dureri în diverse locuri de pe corp, fără să le ştie, însă, cu exactitate, sursa.
Îmbrăcat complet în negru – poartă doliu după tatăl său, decedat nu demult – Ludovic e însoţit, la I.M.L. Cluj, de un frate de-al lui, echipat aproape identic. Povesteşte, necăjit, că în ziua precedentă a avut ghinionul să aibă o discuţie, în contradictoriu, la magazinul alimentar de pe strada Kogălniceanu, cu „Urechilă”, un bărbat cu ceva ani de puşcărie – pe care-l consideră un pierde-vară, fără dorinţă de a munci şi totodată, ce-i mai important, duşman declarat al familiei sale.
Îşi începe acesta relatarea: „Eram deja obosit, după o zi de muncă şi câteva beri, când numa` m-am trezit că a tăbărât peste mine “Urechilă” – şi-mi arde un pumn în “bot”. Am căzut – după spusele martorilor, că eu nu-mi mai amintesc nimic – imediat, la pământ, dând cu capul de bordură. S-a sunat la numărul de urgenţă 112 dar poliţiştii n-au venit, cred că de groază, că-i o zonă de rromi, mai dificilă – şi n-a venit nici ambulanţa. Atunci, imediat după ce mi-am mai revenit puţin, am mers eu la Cluj, la secţia de poliţie din cartierul Mănăştur, iar de acolo am fost trimis înapoi la secţia din Floreşti, ca să fac plângere acolo. Dar până atunci m-am prezentat la U.P.U.Cluj, unde medicii mi-au pus gheaţă la cap şi mi-au prescris nişte medicamente… Apoi m-am întors acasă, am stat în pat – iar azi aqm venit aici, la I.M.L.”
Îl întreb pe Ludovic dacă l-a supărat cumva pe agresor cu vreo remarcă sau acesta l-a lovit din proprie iniţiativă. La care victima începe o lungă peroraţie, cum că e vorba de o invidie veche dintre familii. Îmi explică bărbatul: „Avea invidie omul ăsta pe noi, fiindcă noi suntem şapte fraţi – oameni liniştiţi, fiecare cu ocupaţia lui – pe când el nu face nimic, deşi e sănătos tun. Noi suntem nişte oameni mai retraşi, politicoşi – şi toată lumea ne vorbeşte numai de bine, puteţi să vă interesaţi”… Este absorbit, curând, într-un dialog prelung cu fratele lui, pe teme legate de meserie, mai precis de amenajări interioare… Iată un semn evident că omul e, într-adevăr, obsedat de muncă şi nu de lucruri dubioase. Îl întrerupe însă o asistentă care-l pofteşte în cabinetul de consultaţii, de unde se întoarce după vreo cinci minute cu un certificat în care medicii i-au recomandat patru zile de îngrijiri…
Explică apoi, Ludovic, din picioare, pregătit să plece: „Mă prezint chiar acum la postul de poliţie din Floreşti şi am deplină încredere că, măcar pe ultima sută de metri, poliţia o să-şi facă datoria. Dacă n-au venit atunci mascaţii să-l îndrepte pe „Urechilă”, că era strâmb – poate îl îndreaptă poliţiştii acum! Oricum, iam fost ca mielul la tăiere în faţa lui, om periculos şi fără scrupule! Ţinând cont cât de obosit eram ieri mă bucur, totuşi, c-am scăpat cu bine, fără răni mai grave – şi nu mi-au rămas copiii orfani”!
