Un tânăr de 18 ani a ajuns la UPU Cluj, după ce a fost implicat vineri după-amiază, 20 septembrie, într-un accident de circulaței la intersecția DJ 161 cu D.ND.C în localitatea Fundătura.
Accidentul a avut loc în jurul orei 14, pe raza localității Fundătura, la fața locului intervenind de urgență o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SAJ.
”Pompierii sosiți la locul evenimentului au găsit o autoutilitară ieșită în afara părții carosabile și un alt autoturism avariat. De asemena, un stâlp pentru susținerea liniilor de transport a energiei electrice, de joasă tensiune, a fost rupt ca urmare a acestui accident”, informează purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.
În urma accidentului s-a înregistrat o victimă. Echipajul SAJ a consultat un tânăr de 18 ani, care a fost transportat la UPU Cluj, se pare cu afecțiuni ușoare.
”Echipa furnizorului de utilități se află la locul accidentului pentru remedierea rețelei de transport a energiei electrice”, mai spune reprezentantul ISU.
Potrivit IPJ Cluj, un bărbat de 61 de ani, din localitatea Nicula, a condus o autoutilitară, iar la intersecția D.J. 161 cu D.ND.C în localitatea Fundătura nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de un tânăr de 18 ani din Șomcuta Mare. Acesta a fost rănit ușor.