Preotul Andrei Salomia, parohul Bisericii ortodoxe „Bunavestire” din centrul orașului Năvodari, județul Constanța, a sfidat starea de urgență, ordonanțele militare și bunul-simț, oficiind o slujbă în fața unei mulțimi de credincioși care se îmbulzeau, nas în nas, majoritatea fără mască.

Revoltătoare au fost și lașitatea și tupeul popii Salomia, mai exact felul în care a explicat incidentul în fața polițiștilor care l-au amendat post-factum cu 2.000 de lei.

Preotul a spus că, pur și simplu, a uitat deschisă ușa bisericii și, uite-așa, tam-nesam, s-a trezit cu enoriașii pe cap, înăuntrul clădirii! Ce fariseu!!!

Acest „slujitor al Domnului” este un tenace și constant recidivist în materie de intrări în colimatorul presei (mai ales al celei locale), din cauza ieșirilor periodice „în decor”.

Printre altele, protejatul ultracontroversatului arhiepiscop Teodosie al Tomisului (zis „Șpagoveanu'”, zis „Dracu’ Gol”) a fost filmat în timp ce butona fără nicio jenă, pe telefon, chiar în timp ce un credincios se spovedea de mama focului, sub pulpana veșmântului popesc, arată Ziariștii.com

Tovarășul pușcăriașului Nicolae Matei

Cunoscut și ca un mare prieten al celebrului Nicolae Matei (altă dragoste a „Șpagoveanului”!), fostul primar PSD-ist al Năvodariului, arestat pentru corupție și trimis la pușcărie chiar în timpul mandatului, popa Salomia nu și-a ascuns niciodată simpatiile politice (pentru PSD în general și pentru primarul-infractor Matei în special), generos „unse” prin umplerea „cutiei milei”… personale!

Și, la fel ca-n trecut, când îi făcea campanie deșănțată, la slujbele din biserică, în timpul vizitelor de „sfințire” la domiciliile enoriașilor ori la inaugurări de tot felul prin târg, ba chiar și la mitingurile electorale, popa Salomia continuă să-și susțină public, cu sârg, vechiul și generosul sponsor personal.

Astfel, chiar în această primăvară, de 8 martie („Ziua Femeii”), în plin post al Paștelui, îl dubla pe fostul primar, la o agapă pentru doamne și domnișoare, dar mai ales tovarășe, organizată și plătită de Nicolae Matei la cea mai luxoasă cârciumă din Năvodari. Evident că scopul era pur electoral, pentru că ex-pușcăriașul a anunțat că mai vrea o tură la Primărie, „independent”, dar susținut de obscurul partid pășunist-patriotard autointitulat Partidul Neamul Românesc; de fapt, o structură subversivă, antinațională, pe linia dacopată sponsorizată de Rusia Putinistă, având drept fondatori și conducători două caricaturi: fostul deputat PSD-ist Ninel Peia și generalul în rezervă Mircea Chelaru.