Două familii au avut parte de o experienţă neplăcută la unul dintre hotelurile importante din Cluj-Napoca.

Oaspeţii au vrut să petreacă un Revelion de neuitat la hotel Ramada, dar lucrurile au luat o întorsătură neşteptată în momentul în care s-au cazat la renumitul hotel.

"O vacanţă de neuitat: Într-adevăr! Dar nu una de care sa ne facă plăcere sa ne amintim. Ne-am cazat la hotelul Ramada din Cluj, pe data de 30.12.2019. Am fost doua familii. In frigiderele din ambele camere am găsit bere expirata și plină de mucegai. Tot cu termenul depășit au fost și alunele și câteva dulciuri. Am sesizat personalul de la Recepție și ni s-a comunicat ca le pare rău. Noi ce sa mai zicem?

Prietenului nostru i-a fost rău după ce a consumat din acea bere. Ni s-a oferit un voucher pentru a ni se cumpara liniștea, însă a doua zi, surpriză: la barul din hotel din nou bere expirată…3 sticle. În dimineața plecării am constatat ca până și săpunul și loțiunea de corp aveau termenul cu mult depășit: August, relativ Septembrie.

Nu este posibil așa ceva!!!! Aici s-a atins recordul produselor expirate!!!!", a povestit Marian Stana.

Produsele de la micul dejun nu arătau nici ele foarte bine, iar în momentul în care păgubiţii şi-au cerut banii înapoi au rămas cu buza umflată:

"Iar la micul dejun arătau foarte vechi produsele. Somonul părea vânăt, mezelurile aveau culoarea schimbată pe margine, curățenie nu s-a făcut, rezervorul de la toaleta curgea încontinuu, cada spartă….în niciun caz condiții de 4 stele. Am crezut ca ne vom relaxa, dar efectiv ni s-a dat peste cap tot sejurul.

Motiv penru care am solicitat returnarea contravalorii aferente cazării, dar am fost duși cu zăhărelul, ca să plecăm și sa se piardă urma. Am dat banii pentru o mare bătaie de joc! 1500 de lei pentru 3 nopți. Probabil ca astfel de probleme sunt la ordinea zilei, dar turiștii nu stau sa verifice.

Păcat ca acest hotel se afla in Cluj, un oraș atât de frumos", a continuat povestea.

Sursa: monitorulcj.ro