Imaginile-document realizate de Răzvan Rotta din punctul zero al Revoluției de la Cluj au făcut înconjurul lumii – dar puțină lume știe că la Revoluție a existat un alt fotograf, care a surprins nu momentele sângeroase din încercarea de represiune a manifestanților, dar atmosfera din centrul Clujului în cele mai fierbinți ore ale lui 1989, în momentul dinainte și după fuga dictatorului Nicolae Ceaușescu.
Eugen Moritz, la Revoluție era proaspăt profesor stagiar de desen în Călărași, lângă Dunăre – acolo fusese repartizat după ce absolvise Pictura la Universitatea de Arte și Design din Cluj. Întors în vacanță la Cluj, Moritz s-a trezit chiar în mijlocul Revoluției, și cum avea la îndemână un aparat foto, a surprins în câteva cadre atmosfera revoluționară din centrul orașului.
„Am ajuns în centru mai pe lumină, răsărise deja soarele. Pe la 7 am putut face fotografii, nu aveam nici blitz la mine. În acea perioadă, chiar în acel an, era criză de peliculă și substanțe de developat. Din păcate nu aveam la mine decât trei filme, late, cu care puteai face 12 fotograme pe un film. Pe unele le-am ratat, sunt neclare sau prost expuse, pentru că nu puteam măsura lumina manual. Am avut și oarecum noroc, acel aparat cu care am fotografiat era cu două obiective, Seagull, și nu trebuia să-l pun la ochi”, a povestit Eugen Moritz pentru Actual de Cluj.
Atitudinea sa, oricât a încercat el să scape neremarcat, a atras atenția în două rânduri, iar acum Moritz rememorează: „la un moment dat m-a văzut cineva că fac fotografii ascuns și a venit la mine, a pus mâna pe brațul meu parcă să mă tragă de o parte, „hai domnule că am ceva să-ți spun”. „Domnule nu mă duc”, m-am tras spre mulțime, îmi era teamă că mă bagă într-un gang, că sigur erau persoane infitrate acolo. A spus „domnule, nu e ce crezi tu, îți dau adresa mea să-mi trimiți fotografii când vei putea”, dar nu am intrat în niciun dialog. Apoi, după ce la ora 11 s-a adunat mai multă lume în fața statuii Lupoaicei, s-a urcat cineva sus să pună un drapel – și în fotografii drapelul încă nu are gaură, stema era acolo, simbolul a dispărut un pic mai târziu – și eu cu aparatul acela, prinzând mai mult curaj, l-am ridicat deasupra capului. Dar când fotografiezi cu el deasupra capului, ca să nu vezi imaginea răsturnată trebuia să mă întorc cu spatele la subiect. Cineva m-a văzut că am făcut acea fotografie, chiar apare într-o imagine, e singura persoană întoarsă cu capul spre mine, are o căciulă de blană. A venit la mine, și lui îi era frică de ce-l fotografiez, mai ales că după aia repede am băgat aparatul de fotografiat în geantă. Nu mai știu ce i-am răspuns, dar oricum cred că m-am retras. Îmi era teamă că devine agresiv cu mine”.
Din cauza crizei de substanțe de developat, Moritz a văzut fotografiile abia când a ajuns înapoi în Călărași, după o lună. „Imaginile le-am văzut când deja se răcise destul de mult evenimentul și erau alte probleme. După ce le-am developat am zis că nu sunt atît de spectaculoase, și uite așa au stat 22 de ani, le-au văzut doar membrii familiei și foarte puține alte persoane. Acum le dau drumul în lume. Nu sunt spectaculoase, dar sunt documente și relatează o atmosferă, o stare de spirit”.
