Universitatea Babeș-Bolyai marchează în anul 2019 un secol de la fondarea primei instituții românești de învățământ superior la Cluj, un eveniment de o importanță majoră pentru educația din România. În cei o sută de ani de existență, creația din 1919 a devenit un model de universitate central-europeană, cu premiere de cercetare unice, multe dintre ele de nivel mondial.

coral

A fost un ateneu al educației și al creației, a cărui misiune universitară, stabilită încă de la început, a rămas la fel de actuală până astăzi. Etapele și schimbările succesive prin care a trecut de-a lungul acestui secol, i-au schimbat parțial fizionomia, numele și structura, dar nu i-au afectat vocația. Ea rămâne până astăzi o comunitate a egalilor, care se bazează pe armonia și colaborarea dintre magiștri și discipoli, asociată cu excelența și preocuparea pentru calitate și performanță. 

coral

De-a lungul acestui secol de existență (1919-2019), prin sălile de curs și de seminarii, prin laboratoare și centre de cercetare, au trecut generații întregi de studenți, astăzi oameni de știință, artiști, medici, oameni de afaceri, specialiști în diverse domenii, care au contribuit la progresul material și spiritual al țării, pe care Universitatea își dorește să îi omagieze la ceas aniversar. 

În acest sens, conducerea Universității Babeș-Bolyai organizează, în perioada 3-5 noiembrie 2019, o serie de manifestări care debutează, duminică, 3 noiembrie a.c., de la ora 18.00, în sala Auditorium Maximum, cu un concert aniversar de gală, susținut de Young Famous Orchestra, condusă de dirijorul Vlad Agachi, care va interpreta Beethoven, Concertul pentru pian și orchestră, op.37, solist, Paul-Andre Bempechat (Harvard University) și Beethoven – Simfonia a V-a, op.67. 

Luni, de la ora  10.00, Aula Magna a UBB va găzdui o sesiune solemnă la care sunt așteptați oaspeți din țară și străinătate. Vor fi prezenți rectori și prorectori ai universităților clujene, membre ale Uniunii Universităților Clujene, rectori ai universităților membre ale Consorțiului Universitaria, rectori de la universități din țară, rectori, prorectori, decani sau  profesori de la Universități din Ungaria, Polonia, Ucraina, Portugalia, Austria, Germania, Franța, Armenia și Japonia.

La eveniment și-au anunțat prezența academicieni, Înalte Fețe Bisericești, ambasadori si consuli, alături de șefi ai instituțiilor clujene și oficialități locale. De asemenea, va fi prezentă dna Anca Lemaire, fiica fostului rector UBB, Florian Ștefănescu-Goangă.

,,Refondarea instituției noastre ca universitate românească în 1919, după o experiență de peste trei secole de la prima întemeiere, a însemnat împlinirea celui mai înalt deziderat de educație și de instruire, formulat în epoca modernizării Europei, la Revoluția Română de la 1848-1849.

În urmă cu un veac, marele savant vizionar Vasile Pârvan ne-a arătat „Datoria vieții noastre”, anume „spiritualizarea vieții marelui organism social-politic și cultural-creator care e națiunea”. Acest scop al luptei noastre rămâne actual și de viitor, mai ales că acum „tradiția noastră strălucește împreună cu virtuțile Europei” (Traditio nostra unacum Europae virtutibus splendet), într-un concert al națiunilor.

Prețuim națiunea română ca să putem prețui toate națiunile pământului, dar prețuim mai ales cunoașterea universală, dincolo de limbi, de religii (confesiuni) și de frontiere, convinși fiind că valorile intelectuale dau măsura valorii omenirii și că marea comuniune dintre magiștri și discipoli, din cadrul Almei Mater Napocensis, ne conduce spre cultură și civilizație, spre adevăr și dreptate, spre bine și spre iubire de semeni.

Vivat, crescat, floreat!”, afirmă rectorul UBB, Acad. Prof. Dr. Ioan-Aurel Pop.

coral