La Târgu Mureș, în fastuoasa sală a Palatului Culturii, va avea loc miercuri, 24 octombrie ora 18, Gala Elitelor Medicale – ediția a IV-a, eveniment de vârf în recunoașterea excelenței în domeniul sănătății.
Organizatori sunt brandul ZIAR MEDICAL, una dintre cele mai importante publicații online ale momentului, în domeniul sănătății, și CARDIONET – a Joint Meeting of the Romanian Society of Cardiology and Hungarian Society of Cardiology (23-25 octombrie). Evenimentul are loc cu sprijinul Instituției Prefectului – Mureș.
Juriul – condus de Prof. univ. dr. Benedek Imre și Conf. univ. dr. Diana Păun (consilier prezidențial) și format din personalități ale vieții medicale, ale cercetării științifice în domeniul sănătății și ale lumii academice medicale – a nominalizat, analizat și a ales câștigătorii din acest an, care s-au evidențiat prin munca, abnegația, profesionalismul, spiritul de echipă și/sau caracterul de lider și de mentor.
Programul Galei Elitelor Medicale constă în: decernarea premiilor, prelegeri susținute de speakeri cu profil înalt medical internațional și național, mese rotunde, workshop-uri interactive, conferințe tematice, precum și diseminarea unei game largi de lucrări științifice din domeniu.
„Fie că ne referim la sistemul medical (clinici și spitale), la cercetare, la învățământ, la organizații ale pacienților, la acțiuni de mecenat sau la inițiative individuale ori la echipe care lucrează eficient și impecabil (în sala de operații sau în management) pentru sănătatea pacientului român – identificăm, de la un an la altul, elitele lumii medicale.
Le identificăm și le premiem, într-un eveniment de excepție, așa cum excepțională este munca lor, zi de zi” – afirmă inițiatorul și directorul Galei Elitelor Medicale, jurnalistul clujean Ionuț Geană.