coral

Gyorgy Takacs, taximetristul și-a răpit și apoi și-a ucis cu sânge rece propriul fiu, a fost trimis în judecată, informează Ziar de Cluj.

coral

Bărbatul fusese plecat în vacanţă, în Ungaria, cu copilul, iar sâmbătă s-au întors la Cluj. Părinţii sunt divorţaţi de un an şi împărţeau custodia minorului. Micuțul ar fi trebuit să ajungă la mamă doar că tatăl tot amâna momentul. Astfel că aceasta a cerut ajutorul poliţiei, iar cei doi au fost daţi în urmărire generală.

După trei zile a fost descoperit trupul băiatului pe bancheta din spate a mașinii pe care Gyorgy Takacs a abandonat-o între două localități din județul Cluj. Autoritățile au organizat misiuni de căutare și l-au localizate pe Gyorgy la marginea unui lan de porumb. 

Acesta a fost reținut și arestat. Potrivit anchetatorilor, bărbatul susține că și-a omorât băiatul pentru că micuțul i-a cerut să facă asta, din cauză că nu voia să se întoarcă să locuiască cu mama sa. 

Tragedia din vară putea fi evitată cu o lună înainte, când Takacs Anamaria și Takacs Gyorgy s-au adresat unui judecător pentru dreptul tatălui la vizită. Femeia susținea că băiatul trebuie să rămână la ea pentru că prezența tatălui îl influențează într-un mod negativ. La rândul său, bărbatul a arătat că el l-a crescut pe micuț și că nu trebuie ruptă relația dintre ei. 

Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a finalizat ieri, 18 noiembrie, rechizitoriul în cazul morții micuțului. Gyorgy Takacs a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor și riscă 20 de ani de închisoare. Bărbatul se află în arest preventiv din momentul în care a fost localizat de polițiști

coral