Liderul PSD Cluj, deputatul Horia Nasra, consideră că, după refuzul lui Klaus Iohannis de a numi miniştri la Transporturi şi Dezvoltare Regională, la Cotroceni nu mai este un preşedinte, ci un Agamiţă Dandanache "care încurcă Constituţia României cu o scrisoare pierdută".
Horia Nasra a declarat, luni, corespondentului Mediafax, că sunt două ministere importante a căror activitate este blocată de şeful statului.
"La Cotroceni nu mai avem un preşedinte, ci un Agamiţă Dandanache care încurcă Constituţia României cu o scrisoare pierdută prin care oricum, logic, nu poate explica cele două refuzuri. Sunt două ministere importante a căror activitate este blocată de Iohannis. Este o atitudine inadmisibilă, printr-un astfel de comportament Klaus Iohannis pune în paranteză Constituţia României chiar în timpul Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. Preşedintele ar trebui să renunţe la orgoliile politicianiste şi să aprobe cele două numiri ale miniştrilor", a declarat Nasra.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni, că va refuza noile propuneri de miniștri, respectiv Lia Olguţa Vasilescu pentru portofoliul Dezvoltării şi Mircea Drăghici la ministerul Transporturilor.
"Da, aceste două propuneri vor fi refuzate în cursul acestei săptămâni. Într-o zi, două vor fi finalizate documente şi reexaminate la Guvern", a declarat preşedintele Klaus Iohannis.
El a mai afirmat că motivele refuzului au fost invocate în scrisorile trimise premierului Viorica Dăncilă. "Nu am primit niciun fel de alte propuneri şi discuţiile pe care le-am purtat nu au viozat alte propuneri", a adăugat şeful statului.