Mai multe ilegalități au fost semnalate la Pirăria comunei clujene Jucu, motiv pentru care USR anunță că a depus la prefectură cererea pentru controlul legalității Hotărârilor Consiliului Local Jucu din 29 noiembrie. Potrivit regulamentului, proiectelele de hotărâri se înscriu pe proiectul ordinii de zi și se supun dezbaterii numai dacă sunt însoțite de avizele de specialitate ale consiliului local.
Conform unui comunicat de presă remis pe adresa redacției, în urmă cu două săptămâni, majoritatea din Consiliul Local al Comunei Jucu, condusă de Primarul Valentin-Dorel Pojar, a decis să ignore legile și regulamentele și să aprobe proiectele anunțate târziu pe ordinea de zi fără ca acestea să fie discutate în comisiile de specialitate.
Toate cele 11 Hotărâri de Consiliu Local votate în 29 noiembrie ar trebui, de aceea, invalidate.
Pe ordinea de zi erau mai multe proiecte importante, printre care și lista de priorități pentru acordarea locuințelor sociale așa că Adrian Pițu si Nicolae Borca, consilierii locali USR, au atras atenția asupra greșelilor de procedură. Ei au propus examinarea rapidă în comisii și convocarea unei ședințe extraordinare pentru a intra în legalitate, dar au fost ignorați și s-a mers mai departe.
USR,prin consilierii locali, susține dezvoltarea comunei Jucu dar nerespectarea proceselor legale poate cauza probleme majore, așa că protejarea cetățenilor prin aducerea HCL-urilor votate abuziv în 29 noiembrie în legalitate este o necesitate și o prioritate!