Ciutele și un cerb tânăr se bucură ca niște copii de zăpadă și de liniștea pădurilor din Parcul Natural Apuseni.
Senzaționalele imagini cu ciutele și cerbul jucându-se minute în șir au fost filmate de o cameră de monitorizare a faunei instalată de specialiștii Romsilva.
Ciuta, femela cerbului, este un animal erbivor care are habitatul în zone montane sau deluroase cu păduri întinse, care asigură condițiile de liniște, adăpost și hrană.
Începând cu perioada împerecherii, care debutează toamna, până când fată, ciutele trăiesc în cârduri, conduse de regulă, de ciuta cea mai bătrână. În cârdurile de ciute sunt amestecaţi, întotdeauna, viţei şi chiar cerbi din al doilea an.
Pădurile Parcului Natural Apuseni asigură faunei bogate toate condițiile de liniște, hrană și adăpost, necesare unui habitat sănătos.
Parcul Natural Apuseni este unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și are o suprafață de 76.064 de hectare, în zona Munților Apuseni, pe teritoriul județelor #Cluj, #Bihor și #Alba, din acestea 50.793 fiind păduri.