coral

PSD Cluj a depus o adresă către Inspectoratul de Poliție Județean Cluj prin care semnalează faptul că la nivelul județului Cluj a crescut numărul vizelor de flotant.

coral

Social-democrații fac referire la comunele Gârbău, Ciurila, Fizeșu Gherlii, Panticeu și Cojocna. Aceștia susțin că numărul vizelor de flotant este destul de ridicat și că există „suspiciuni majore” în ceea ce privește fraudarea alegerilor locale prin metoda creșterii numărului de votanți.

Potrivit PSD Cluj, numărul vizelor de flotant este destul de ridicat, chiar și 300 de vize/localitate. De asemenea, social-democrații susțin că, există informații că la o adresă au fost eliberate trei vize de flotant.

„În comunele indicate în cuprinsul sesizării noastre la momentul eliberării vizelor de flotant nu s-a ținut cont de condițiile eliberării acestora, evidențiate anterior, fiind necesare verificări în teren, din care să rezulte dacă solicitanţii locuiesc efectiv la adresa declarată”, a declarat Președintele PSD Cluj, Alexandru Cordoș

PSD-ișii acuză că modalitatea obținerii vizelor de flotant în comuna Gârbău, Ciurila, Fizeșu Gherlii, Panticeu și Cojocna contravine dispozițiilor legale, și că există riscul de a nu fi asigurat un proces electoral „corect, legal și echidistant” față de toți competitorii politici.

„Întrucât există suspiciuni majore privind fraudarea alegerilor locale prin metoda creșterii numărului de votanți, PSD Cluj solicită luarea măsurilor legale pentru buna desfășurare a alegerilor locale din 27.09.2020”, a mai transmis organizația județeană a Partidului Social Democrat din Cluj.

coral