coral

Închiderea gropilor de gunoi din Gherla, Turda și Huedin "fără niciun fel de costuri suplimentare” a costat cu 172.000€ mai mult. La patru ani de când aceste rampe de gunoi trebuiau închise, Consiliul Județean Cluj anunță finalizarea lucrărilor de închidere și recepția obiectivelor.

După Pata Rât, Consiliul Județean a suplimentat contractul și pentru închiderea gropilor de gunoi de la Turda, Gherla și Huedin. Peste 170.000 de euro au intrat în conturile firmelor care s-au ocupat cu ecologizarea celor trei rampe de deșeuri. 

Potrivit Consiliului Județean, valoarea totală a lucrărilor, pentru fiecare depozit, este de 3.168.508 lei pentru Turda, 3.193.784 lei pentru Gherla, respectiv 2.262.207 lei pentru Huedin. Un calcul simplu arată că valoarea totală a acestor lucrări se ridică la suma de 8.624.499 lei (1,8 milioane de euro).

În urmă cu câteva luni, valoarea închiderii celor trei rampe de gunoi (Turda, Gherla, Huedin) era de 6.407.126 lei.

În ianuarie 2017, instituția condusă de Alin Tișe se lăuda că a emis autorizaţiile de construire în vederea executării lucrărilor de închidere acelor patru depozite la o valoare de 29.801.835,65 lei fără TVA, sumă din care 23.394.709,82 lei este destinată închiderii depozitului de la Pata Rât. După doar 3 luni, în martie 2017, Alin Tișe semna un nou ordin de începere a lucrărilor pentru închiderea acestor rampe cu termen de finalizare în decembrie 2018 la valoarea de 33.297.933 lei. Acest nou ordin a venit însoțit de o suplimentare a contractului pentru Nord Conforest cu 3,5 milioane de lei față de luna ianuarie 2017.

Rezultă că pentru închiderea celorlalte trei depozite de deșeuri a mai rămas suma de 6.407.126 lei, sumă care nu “bate” cu cea comunicată de Consiliul Județean în comunicatul din 12 decembrie 2018 și anume 7.199.640 lei fără TVA (8.624.499 lei cu TVA).

Cu alte cuvinte, Nord Conforest a obținut și aici o suplimentare de 792.514 lei (172.000 de euro) pentru lucrările la închiderea celor trei rampe de gunoi ce bate flagrant declarațiile președintelui Alin Tișe și anume:

„E o etapă extrem de importantă, problema primelor trei rampe neconforme de deșeuri fiind, astfel, definitiv rezolvată, cu bani europeni și fără niciun fel de costuri suplimentare”.

Precedentul Pata Rât

Nu este prima dată când firma Nord Conforest primește bani în plus pentru închiderea gropilor de gunoi. În ceea ce privește închiderea gropii de gunoi de la Pata Rât, firma condusă de frații Așchilean a obținut de cel puțin două ori suplimentarea contractului. În septembrie 2018, Nord Conforest a primit în plus 5 milioane de euro pentru închiderea Pata Rât, după ce în zonă au avut loc alunecări de teren. În mai 2016, firma a mai obținut, suplimentar, 800.000 de euro pentru presupuse cheltuieli cu stingerea incendiilor care au avut loc frecvent în zonă. Iar în martie 2017, Nord Conforest a mai obținut o suplimentare a contractului de 3,5 milioane lei. În doar doi ani, închiderea rampei de gunoi de la Pata Rât a crescut cu 1,3 milioane de euro.

Sursa: monitorulcj,ro

coral

coral