Nepotul primarului Emil Boc, Ioan Alexandru Boc, a scăpat de tratamentul medical obligatoriu, măsură de siguranță impusă de Curtea de Apel Cluj prin decizia penală nr. 975/17.09.2020 care îl obliga să urmeze un „tratament medical până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol”

„Solutia pe scurt: În baza art. 568 alin. 4 rap. la art. 567 alin. 1 lit. d) C.proc.pen., cu reţinerea art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, admite cererea formulată de petentul B.I.A.şi, în consecinţă: Dispune încetarea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical dispusă faţă de petentul B.I.A., prin decizia penală nr. 975/17.09.2020 a Curţii de Apel Cluj (dosar nr. 21970/211/2019). Executorie la data rămânerii definitive. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea copiei minutei sentinţei penale pentru petent şi procuror.”, se arată pe Portalul Instanțelor de Judecată.

„La data de 18.12.2019, Boc Ioan Alexandru l-a amenințat pe judecătorul persoană vătămată Tiliciu Alexandru, în scop de intimidare și de răzbunare în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, în concret, în contextul în care Boc Ioan Alexandru, domiciliat în municipiul Cluj-Napoca, era judecat sub control judiciar în dosarul privind săvârșirea infracțiunilor de distrugere, hărțuire, amenințare și ultraj judiciar (…)”, se arată în documentele cuprinse la dosar.

În același dosar, sunt atașate nu mai puțin de 17 mesaje de amenințare trimise de suspect către Judecătoria Cluj-Napoca, arată Gazeta de Cluj.

Nepotul lui Emil Boc a fost trimis în judecată după ce l-a amenințat cu acte de violență și cu moartea, în scris, pe judecătorul care i-a menținut controlul judiciar într-un alt dosar, în care a fost condamnat definitiv pentru hărțuirea a doi asociați din firma la care era acționar majoritar și a avocatei acestora.

Emil Boc nu a rămas neafcectat de nepotisme și l-a ajutat, în trecut, să obțină un job bine plătit la una din regiile Primăriei.

Potrivit ziare.com, Ioan Alexandru Boc a lucrat la Regia Autonomă de Termoficare (RAT), în 2006. Acesta ar fi primit atunci un salariu mai mare decât al altor angajați, dar și un premiu. Din acest motiv, în 2007, Emil Boc era acuzat de sindicaliștii din RAT de nepotisme.