O retinere a avut loc in cursul zilei de joi in cartierul clujean Gheorgheni.
Potrivit surselor Buna Ziua Cluj, Ilie Bâlc, un cunoscut interlop din Cluj-Napoca, a fost retinut de pe terasa Blue Galaxy din cartierul clujean Gheorgheni, la interventie participand si forte de ordine mascate.
Din primele informații, cunoscutul interlop ar fi agresat cu bodyguard și ar fi distrus bunurile dintr-un local din Cluj-Napoca.
„La data de 17 septembrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca – Secţia 6 Poliţie au depistat şi reţinut 2 bărbaţi de 36, respectiv 39 de ani, din Cluj-Napoca, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.
În fapt, în noaptea de 12/13 iulie, cei în cauză ar fi agresat fizic o persoană care desfășura activități profesionale cu rol de pază și securitate într-un local public din municipiul Cluj-Napoca. Totodată, prin manifestarea agresivă, aceștia ar fi distrus mai multe bunuri din interiorul localului.
În urma activităţilor de cercetare efectuate, poliţiştii i-au identificat pe bărbaţi. Cu spijinul poliţiştilor din cadrul Brigăzii de Operaţiuni Speciale Cluj-Napoca, Serviciului pentru Acţiuni Speciale, Biroului de Investigaţii Criminale Cluj-Napoca şi a Secţiei 2 Poliţie Cluj-Napoca, cei doi fost depistaţi şi reţinuţi pentru o perioadă de 24 de ore. În cursul zilei, aceştia vor fi prezentaţi magistraţilor pentru dispunerea altor măsuri preventive”, a transmis Beatrice Milonean, purtător de cuvânt al IPJ Cluj.