Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Iration Fest SRL invită persoanele interesate să ia parte la IratioN Fest-Roots Park, festival de muzică și artă, care va avea loc în perioada 8-9 iunie 2019, între orele 11.00-23.00, în Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” (str. Tăietura Turcului). 

Primul eveniment de muzică reggae și de ateliere artistice și meșteșugărești din interiorul Parcului Etnografic va avea loc în acest sfârșit de săptămână. Evenimentul nu percepe taxă de participare, singura taxă va fi biletul de intrare în muzeu.

Conceptul are la bază susținerea artiștilor autohtoni, astfel că, majoritatea trupelor sunt alcătuite din artiști locali, iar toți cei care doresc să-și aducă instrumentele artistice sunt bineveniți să le utilizeze în cadrul evenimentului. Acesta va cuprinde o scenă de muzică live (reggae) și un sistem de sunet (SoundSystem), dar și diferite ateliere de pictura, dans, cânepă, manufactură etc.

Organizatorii vor pune la dispoziție o zonă „Food Corner” și Bar, iar locurile de relaxare vor fi din plin. Zonele liniștite din parc sunt, de asemenea, prielnice studenților care doresc să-și schimbe locul de studiu dintre „patru pereți” într-o zonă istorică, înconjurați de natură.

Prezența muzicii Reggae în viaţa comunităţii, de-a lungul celor cinci decenii de existenţă, a fost şi este una definitorie şi determinantă pentru lupta internațională pentru egalitate si pace, fapt care a determinat includerea sa pe lista patrimoniului cultural imaterial al umanităţii de către UNESCO. „Contribuţia muzicii Reggae la discursul internaţional în chestiuni precum nedreptate, rezistenţă, iubire şi umanitate subliniază dinamicile acestui element cultural care este în egală măsură cerebral, socio-politic, senzual şi spiritual”, sună declarația UNESCO, anul trecut la sfârșitul lunii noiembrie.

***

Deschis în anul 1929, Parcul Etnografic Naţional „Romulus Vuia” este cel mai vechi muzeu etnografic în aer liber din România şi unul dintre cel mai frumoase din Europa. Parcul Etnografic se întinde, în prezent, pe o suprafaţă de peste 15 ha, expunând spre vizitare peste 50 de monumente şi obiective reprezentative pentru cultura materială din întreaga Transilvanie. Obiectivele sunt împărţite în două sectoare principale: 1) instalaţii tehnice şi ateliere meşteşugăreşti; 2) tipuri zonale de gospodării şi monumente de arhitectură tradiţională.