Cu o istorie de aproape 100 de ani, restaurantul Maimuța Plângătoare este, fără îndoială, unul dintre cele mai cunoscute localuri din Cluj-Napoca.
Generații de clujeni i-au trecut pragul, fiind încântați de meniul bogat dar și de farmecul acestui local inedit, care parcă rămâne mereu în trend cu vremurile.
Și totuși, cum și-a câștigat localul numele de Maimuța Plângătoare?
Chiar dacă la prima vedere pare un local modern, după toate standardele, Maimuța Plângătoare este unul dintre cele mai vechi localuri din Cluj-Napoca, cu o istorie de aproape 100 de ani.
Încă de la începutul anilor ’30 al secolului trecut, la intersecția actualelor străzi Sindicatelor cu Emil Isac funcționa o renumită crâșmă, cu numele de Zokogó Majomhoz, în care localnicii se întâlneau și discutau subiectele de interes ale vremii, la o halbă sau mai multe de bere.
Odată cu instaurarea comunismului, localul a fost naționalizat, fiind redeschis sub forma inițială de terasă, la începuturile anilor ’90.
Forma actuală, de restaurant cu terasă de vară, datează din anul 2000, când localul a suferit o modernizare, în urma unor investiții.
„RESTAURANTUL ESTE DESCHIS DIN ‘90 ȘI CEVA ȘI PRIN ANII 2000 S-A RENOVAT CA SĂ ARATE ASTFEL. ULTERIOR, AM IEȘIT ÎN EVIDENȚĂ CU LOGO-UL ȘI ISTORICUL PRINZÂND FOARTE BINE LA STRĂINI. MAREA MAJORITATE CARE TREC PE AICI FAC POZE CU LOGO-UL. CLUJENII AU FOST OARECUM ȘOCAȚI ÎN BINE, DEOARECE LA ÎNCEPUT ERA O CRÂȘMĂ, OAMENII CU PRETENȚII SE FEREAU SĂ VINĂ AICI. DUPĂ CE S-A MAI RENOVAT PUȚIN, LUMEA A ÎNCEPUT SĂ VINĂ TREPTAT”, DECLARA MANAGERUL ȘI SOMELIERUL RESTURANTULUI, RADU ILEA.
Legenda patronului care plângea de invidie
Numele de Maimuța Plângătoare atrage atât localnicii cât și străinii deopotrivă, clienții fiind fascinați de denumirea inedită a localului simbol din centrul Clujului.
Legenda care învăluie în mister acest local arată că celebra denumire vine de la unul dintre foștii patroni, un anume domn Mosonyi, care suferea de invidie din cauza deschiderii, în apropiere, a unui local concurent.
Potrivit scriitorului maghiar Tibor Balint, respectivul patron “plângea în hohote atunci când era băut, făcând să tremure chiar și fețele de pe mese, iar sticlele de vin și lichior se ciocneau între ele de durere”
Suferința acestuia era datorată apariției în zonă a unui local concurent, deschis la aproximativ 200 m distanță, care se numea Gaura Dulce”.
Din câte se pare, noul local era, de fapt, un bordel, unde oamenii mergeau și își cheltuiau banii, „după care veneau la Maimuța Plângătoare și mai aveau bani doar de o bere”.
“De atunci și până acum, numele localului a rămas același, singurele schimbări fiind date de nevoile oamenilor și de vremurile în care ne aflăm. Localul încearcă să se adapteze zilele noastre prin realizarea unor feluri de mâncare „nu foarte sofisticate” și prin punerea la dispoziția clienților a „peste 140 de etichete de vinuri”, arăta Radu Ilea, managerul localului.
Maimuța plângătoare astăzi
Cu toate că trecerea deceniilor și-a pus amprenta asupra gusturilor și preferințelor consumatorilor, restaurantul Maimuța plângătoare rămâne în topul preferințelor publicului clujean.
Cu un meniu suficient de diversificat, asezonat cu o colecție impresionantă de vinuri autohtone și străine, Maimuța Plângătoare îmbină istoria cu modernul într-un mod plăcut, transformând localul într-o poveste de succes a Clujului.
După cum arată chiar reprezentanții restaurantului pe site-ul oficial, “132 de etichete însoțesc meniul de preparate al Maimuței, „asortându-se” cu fiecare fel, cu fiecare gust, cu fiecare ocazie de a ciocni un pahar. Îndrăzniți să cereți recomandarea unei etichete și lăsați-vă povestea învăluită e a ei”
