Magistraţii Curţii de Apel Cluj, Tribunalului Cluj şi Judecătoriei Cluj-Napoca și-au reluat activitatea de judecată, miercuri, după ce aceasta fusese suspendată din 22 ianuarie în semn de protest faţă de proiectul de lege privind eliminarea pensiilor de serviciu.
Magistraţii din Cluj şi-au reluat activitatea după eliminarea pensiilor de serviciu .Purtătorii de cuvânt ai celor trei instanţe – Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj şi Judecătoria Cluj-Napoca au declarat, miercuri, că în adunările generale s-a decis reluarea activităţii de judecată, miercuri, după suspendarea care a avut loc în perioada 22-28 ianuarie, cu excepţia cauzelor având ca obiect adoptarea unor măsuri preventive în materie penală.
În perioada de suspendare a activităţii de judecată, ca semn de protest faţă de proiectul de lege privind eliminarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor, au fost sute de dosare care au fost amânate la cele trei instanţe clujene. Pensiile speciale au fost eliminate, marţi în şedinţa Camerei Deputaţilor din Parlament, cu 247 de voturi pentru şi 21 de abţineri. Proiectul de lege vizează parlamentari, magistraţi şi funcţionari publici cu statut special, excepţie făcand militarii şi poliţiştii.