Viceguvernatorul BNR, domnul Leonardo Badea, a declarat:
„Redresarea economiei după perioada pandemică reprezintă un subiect complex aflat într-o continuă evoluție determinată de criza sanitară și transformările induse de aceasta, inclusiv prin accentuarea unor vulnerabilități pre-existente și crearea de noi fricțiuni pe piețe. Știm cu toții că în această perioadă incertitudinea este termenul care definește cel mai bine mediul în care se fac estimări sau se realizează planuri pentru viitor. Totodată, suntem într–o situație ce reclamă un răspuns solidar care să combată efectele crizei, dar și să consolideze structura economiei și țesutul social. Natura amenințării cu care ne confruntăm evidențiază foarte clar că nicio țară nu va fi pe deplin ferită de virus până când nu se va reuși asigurarea siguranței sanitare la nivel global, ceea ce din păcate este într-adevăr foarte dificil, nu doar din perspectiva efortului financiar, ci mai ales pentru că necesită schimbare de mentalități și depășirea unor bariere culturale. Succesele locale de vaccinare nu vor fi suficiente pentru a proteja țările în mod individual de potențiale focare ulterioare, în special în cazurile de noi variante, la fel cum în multe țări situația nu este omogenă nici măcar din perspectivă regională (a se vedea experiența recentă a Spaniei).
Cu toate că la începutul verii aveam motive de optimism, evoluțiile din ultimele zile ne arată că virusul rămâne un adversar redutabil și surprinzător. Deja apar tot mai vizibile semnele unui nou val pandemic, valul al patrulea, care era estimat că s-ar putea manifesta mult mai târziu, la începutul toamnei. În țări precum Franța, Israel, Cipru sau China statistica zilnică a cazurilor de noi infectări cu coronavirus sugerează că deja valul patru este prezent. Întrebările de maximă actualitate sunt care va fi amplitudinea acestui val și daca efortul de vaccinare de până acum este suficient pentru a-i diminua amplitudinea de manifestare. Îngrijorarea este
firească având în vedere gradul mai ridicat de contagiozitate al variantei Delta a virusului. Continuă așadar cursa contracronometru pentru îmbunătățirea ratei de vaccinare, singura soluție care reduce în ansamblul populației incidența riscului de a dezvolta forme grave ale bolii, permițând păstrarea unui nivel mai redus al restricțiilor de activitate și de circulație. Dificultățile create de evoluția pandemiei se suprapun peste o serie de provocări deja existente care afectează viața persoanelor și mersul economiei, precum îmbătrânirea populației, creșterea poluării, migrația, tensionarea mediului geopolitic, amplificarea inegalității. Acestea fac și mai complicată găsirea de soluții și gestionarea resurselor necesare pentru implementarea lor. Trăim așadar o perioadă cu multe riscuri, atât pe termen scurt, cât și mediu.
Una dintre întrebările chinuitoare este dacă acestea vor conduce în viitorul previzibil la o criză economică de mari dimensiuni, care sa urmeze crizei pandemice?
Pornind de la aceasta întrebare apar altele legate de modul în care autoritățile statale răspund pentru a o preîntâmpina apelând la pachete de susținere economică fără precedent. Ajungem din nou la nevoia de solidaritate între țări, pentru că anvergura fără precedent a măsurilor de susținere a unei redresări economice rapide generează datorii uriașe, care nu vor putea fi gestionate favorabil fără o creștere sustenabilă globală și de lungă durată, scenariu greu de imaginat dacă multe dintre economiile lumii rămân în urmă.
Provocări care afectează evoluția economiei Situație actuală de incertitudine este generată în principal de evoluția greu de previzionat a pandemiei, dar este sporită și de modul în care celelalte provocări amintite anterior vor transforma societatea și economia: criza climatică, criza demografică din majoritatea statelor dezvoltate, problema migrației, creșterea accelerată a datoriilor, pericolul inflației, reașezarea echilibrelor geopolitice, modificarea structurii țesutului social și erodarea clasei de mijloc, simultan cu creșterea inegalității, semnalele de re-emergență a amenințărilor teroriste și dificultatea controlului armelor și substanțelor periculoase în contextul nevoii protejării libertăților individuale etc.
Dincolo de aspectele pragmatice, toate acestea generează și reacții emoționale importante pentru mersul economiei, deoarece influențează comportamentele consumatorilor și ale mediului de afaceri (investitorilor). Într-o analiza sintetică a principalelor amenințări la adresa economiei, care au fost comentate în spațiul public, putem identifica zece provocări care afectează intensitatea și durata revenirii economice.
1. Stoparea degradării mediului și tranziția către o economie mai puțin poluantă care necesită costuri ridicate în multe sectoare de activitate (care se vor transmite în final asupra consumatorilor și vor exercita presiuni inflaționiste), investiții majore și o potențială reașezare a pieței muncii. Din fericire, obiectivele climatice generează și oportunități de dezvoltare. Inovarea, digitalizarea, adaptarea proceselor au devenit pârghii pentru companiile de succes care au găsit soluții de a se adapta la restricțiile impuse de lupta împotriva pandemiei dezvoltând servicii și produse noi sau adaptate condițiilor curente de pe piață.
2. Persistența amenințării creșterii șomajului (în multe economii dezvoltate) sau a unei reașezări anevoioase a pieței muncii. Atât schimbările tehnologice, adaptarea economiei la obiectivele climatice, cât și modificările structurale induse de criza pandemică determină reduceri importante de locuri de muncă în unele domenii (în urma diminuării activităților respective sau a automatizării și digitalizării proceselor).
Aceasta implică nevoia de reconversie profesională și absorbție a forței de muncă astfel disponibilizate în domeniile aflate în dezvoltare, lucru de foarte multe ori dificil mai ales pentru persoanele aflate aproape de vârsta de pensionare. În multe jurisdicții, piața muncii este prea rigidă pentru a facilita o astfel de ajustare rapidă care ar fi atât în beneficiul angajaților cât și al competitivității și creșterii economice. Totodată trebuie menținut un echilibru între nevoia de flexibilitate și cea de protecție a angajaților vulnerabili. Pe termen lung, pentru un buget public deja împovărat, va fi întotdeauna mai eficientă o cheltuială (pe termen scurt) pentru susținerea reconversiei profesionale (care în viitor ar conduce indirect la creșterea încasărilor din taxe pe activitatea economică generată de angajatul reconvertit profesional) decât una pe termen lung pentru protecție socială. În plus, efortul susținerii cheltuielilor de reconversie poate fi împărțit între stat și viitorul angajator printr-un parteneriat corect și transparent.
3. Sărăcirea populației, la nivel global. Conform unui raport al Băncii Mondiale din octombrie 2020, tendința de creștere a sărăciei înregistrată în anul 2020, ca efect al crizei pandemice, se menține și în 2021, iar numărul persoanelor afectate de acest flagel va spori cu o valoare cuprinsă între 115 și 150 milioane. Anterior, în ultimele trei decenii, singura altă creștere a numărului global de persoane afectate de sărăcie provocată de o criză s-a consemnat pe parcursul crizei asiatice (atunci numărul persoanelor afectate de sărăcie extremă a crescut cu 18 milioane în 1997 și cu alte 47 milioane în 1998). Înainte de pandemie, rata sărăciei extreme urma un trend descendent pe termen lung și se anticipa că ar fi urmat să scadă cu 7,9% în 2020.
Efectele economice ale apariției și propagării noului virus au condus la o inversare nefavorabilă a acestui trend, astfel că noile estimări ale ratei de sărăciei extreme se lasează între 9,1% și 9,4% din populația lumii în acest an. Sărăcirea populației, accelerată cu precădere în anumite zone ale globului ca efect nu doar al pandemiei ci și al conflictelor militare sau etnice locale ori a unor factori specifici zonali, poate conduce printre altele la amplificarea fenomenului migrației ce aduce cu sine întreg tabloul de efecte economice și sociale, pozitive și negative, de la o extremă la alta.
4. Inegalitatea între nivelurile de dezvoltare economică a statelor lumii devine o problemă în adoptarea măsurilor de redresare economică. Trebuie utilizate programe flexibile care să țină seama de recuperarea decalajelor existente, care s-au accentuat pe perioada crizei. Efectele economice ale pandemiei s-au manifestat neomogen, inclusiv în interiorul granițelor naționale, ca urmare a structurii diferite a nucleelor economice regionale. Ca de fiecare dată în timpul unei crize, cel mai mult au avut de pierdut zonele deja aflate în urmă din perspectiva dezvoltării economice, cu acces mai dificil la finanțare, mai puțin diversificate pe tipuri de activități, cu grad mai redus de înglobare a tehnologiilor moderne și orientate preponderent către activități ce implică un grad mai mare de interacțiune. Creșterea inegalității reduce potențialul de recuperare economică post pandemică deopotrivă pentru că menține un nivel de subutilizare a factorilor de producție în zonele afectate, plafonează cererea potențială și blochează resurse publice.
5. Piețele de capital sunt în continuare decuplate de evoluția economiei reale.
Combinația de ampli stimuli fiscali și monetari necesară pentru a susține prin măsuri
active economia și pentru a combate efectele șocului pandemic a alimentat în
continuare creșterea prețurilor activelor financiare (ce putea fi observată încă anterior
crizei), iar nivelul în continuare redus al dobânzilor reale (de cele mai multe ori
negative) a întreținut comportamentele de căutare a randamentelor mai ridicate oferite
de investițiile speculative (de asemenea pre-existent), reducând aversiunea la risc a
majorității categoriilor de investitori.
Totodată, deși șocul pandemic inițial a generat o prăbușire a prețurilor acțiunilor,
optimismul cu privire la efectul favorabil al măsurilor de suport asupra performanței
companiilor listate a făcut ca indicii bursieri să recupereze rapid și chiar să
consemneze, în multe cazuri, noi maxime istorice. În anul 2020, economiști celebri
precum Robert Shiller sau Paul Krugman au afirmat că evoluțiile bursiere din anul
respectiv, caracterizate prin creșterea prețurilor acțiunilor sunt dificil de explicat doar
prin elementele fundamentale ale analizei bursiere.
Riscul pe care îl induce decuplarea de fundamentele evoluției pieței de capital este
acela că o spargere a bulei speculative ar putea conduce la creșterea bruscă și masivă
a aversiunii la risc cu efecte simultane de scădere a lichidității (care așa cum am văzut
în toate crizele este vitală pentru funcționarea economiei), de reducere a investițiilor,
de creștere a primelor de risc (deci a costului datoriilor) și, într-o oarecare măsură
(mai mult în țări dezvoltate cu tradiție bursieră îndelungată), de afectare a avuției nete
a populației (ceea ce influențează negativ comportamentul de consum și capacitatea
de menținere a serviciului datoriei – deci o potențială creștere a creditelor
neperformante).
6. Avântul spectaculos al pieței criptoactivelor accentuează riscurile la adresa
stabilității financiare, pentru că o eventuală spargere a bulei speculative pe acest
segment s-ar putea propaga rapid la nivelul pieței de capital, interconexiunile dintre
cele două fiind tot mai importante, alimentate atât de factori comportamentali, cât și
de fluxuri economice reale (de exemplu, portofoliile semnificative de active
financiare tradiționale deținute de emitenții de stable coins).
Piața insuficient reglementată a criptoactivelor reprezintă deja un pericol prin nivelul
mare de volatilitate și prin opacitatea mecanismelor pentru investitorii obișnuiți. Este
evident faptul că această piață a oferit câștiguri fără justificare economică, iar
fenomenul comunicării prin social media amplifică atractivitatea acestor instrumente,
ele apărând ca adevărate motoare ale îmbogățirii imediate. Mulți dintre cei care
investesc în criptoactive nu înțeleg conținutul acestora și riscurile la care se expun. Și
ceea ce este cel mai important, confundă utilitatea economică și socială a
tehnologiilor care stau la baza criptoactivelor cu valoarea economică a acestora. În
vreme ce tehnologiile își dovedesc deja eficiența și aplicabilitatea în multe domenii
ale economiei reale și chiar ale sistemului financiar (creșterea rapidității tranzacțiilor,
reducerea costurilor, securitate sporită, reducerea erorilor umane etc.), activele în sine
au, în cele mai multe cazuri, doar valoarea efemeră și subiectivă care rezultă din
interacțiunea cererii cu oferta pe piață, fără a avea fundamentul unor fluxuri financiare
viitoare provenind din profituri economice reale. Unii economiști afirmă ca ne aflăm
în fața unui joc piramidal și în final, în momentul la care bula se va sparge, chiar a
unui joc cu sumă nulă, respectiv suma profiturilor realizate de-a lungul timpului de
vânzători va fi echivalentă cu pierderea celor care se vor afla în posesia acestor active
la momentul (ipotetic) al crahului. Autoritățile de reglementare financiară sunt
preocupate de riscurile pentru consumatori și potențial pentru sistemul financiar în
ansamblu generate de criptoactive, dar crearea unui cadru adecvat de supraveghere a
acestora este încă în stadiu incipient.
7. Reapar la orizont perspective de amplificare a volatilității prețurilor.
Creșterea masei monetare în economiile dezvoltate ca urmare a injecțiilor de lichiditate ale
băncilor centrale, creșterea consumului imediat după relaxarea restricțiilor alimentat
de eliberarea unei părți din economiile suplimentare realizate de o parte a populației
în perioada de lock-down și de impulsul fiscal pozitiv, coroborate cu rigiditatea de
ajustare a ofertei din cauza blocajelor în lanțurile de aprovizionare sunt elemente ce
au un puternic impact asupra prețurilor din economie.
Dincolo de discuțiile privind persistența sau caracterul tranzitoriu, de estimările
privind amplitudinea și durata puseului de creștere a prețurilor (pe anumite segmente
ale pieței, la nivel global), a structurii și naturii exogene sau endogene a factorilor care
o generează, aceasta este totuși o realitate incontestabilă a perioadei actuale.
Revenirea fenomenului inflaționist, deocamdată aparent temporară, se observă
inclusiv în țări din Europa Centrală și de Est: Polonia sau Ungaria se confrunta deja
cu evoluții ascendente ale prețurilor care au generat ajustări de politici. Spre exemplu,
în Ungaria guvernul a intervenit pentru a încerca să împiedice o scumpire a
materialelor de construcții și a impus o taxa de 90% pe profitul rezultat din vânzările
unor categorii de materiale și resurse peste prețurile de referință stabilite.
Deși este probabil că băncile centrale din țările dezvoltate vor menține o politică
monetară relaxată în perioada următoare, pentru a nu afecta recuperarea economică
post pandemică, creșterea volatilității prețurilor rămâne un factor negativ pentru firme
pentru că reduce predictibilitatea privind evoluția viitoare a afacerilor și poate
constitui o frână pentru investiții, chiar dacă finanțarea acestora rămâne ieftină și
facilă (dat fiind nivelul redus al dobânzilor reale). Am fi tentați să credem că, prin
flexibilitatea pe care băncile centrale importante o arată față de evoluția pe termen
scurt a inflației (menținând un cadru monetar stimulativ – în esență dobânzi reduse și
lichiditate ridicată), condițiile rămân foarte favorabile pentru mediul de afaceri.
Totuși, acest element de impredictibilitate pe care îl presupune un mediu de prețuri
volatile este de așteptat să acționeze ca o frână pentru planurile de dezvoltare ale
firmelor, într-un moment în care acestea sunt foarte importante nu doar pentru
recuperarea post pandemică, ci și pentru adaptarea la obiectivele climatice, la
progresul tehnologic și la modificările structurale ale economiei. Pe scurt, ecuația din
prezent a inflației conduce practic spre alegerea răului mai mic și nu oferă din păcate
o soluție în totalitate pozitivă pentru mediul de afaceri.
8. Datoria publică globală crește la un nivel istoric.
Ca urmare a crizei pandemice, a necesității de răspuns imediat, dar și a situației economice în general, în cazul
anumitor state, datoria publică a cunoscut o creștere semnificativă. Datele publicate
de FMI în octombrie 2020 arată că măsurile guvernamentale pentru combaterea
efectelor economice ale pandemiei au totalizat 12 trilioane USD, ceea ce reprezintă
circa 12% din PIB-ul global. Datoria publică a crescut pe tot parcursul anului 2020
pentru a susține aceste măsuri. Conform actualizării datelor de către FMI în aprilie
2021, țările Uniunii Europene aveau în medie o datorie brută de peste 90% din PIB în
2020, în creștere cu 10% față de 2019. Totodată, datoria globală era de 98% din PIB
la sfârșitul anului 2020, comparativ cu 84% în aceeași perioadă din 2019.
Și în România datoria publică totală a crescut considerabil de la declanșarea crizei
pandemice, fiind foarte aproape de pragul de 50% din nivelul PIB estimat pentru
2021, față de 35,3% din PIB în 2019. Și componenta de datorie publică externă a
crescut, inclusiv ca pondere în datoria externă totală, ajungând în mai 2021 la
aproximativ 45% din aceasta și aproape 25% din PIB estimat pentru anul curent,
comparativ cu 17,5% din PIB în 2019.
Nivelul ridicat al datoriei publice reprezintă una dintre cele mai importante limitări ale
politicilor guvernamentale, după cele privind nivelul veniturilor, rigiditatea
cheltuielilor și capacitatea administrativă. O datorie publică crescută expune bugetul
public deopotrivă la riscul de dobândă, cât și la riscul valutar, desigur în mod diferit în
funcție de structura pe valute a datoriei. În contextul perspectivelor de majorare în
viitor (chiar dacă nu imediat sau pe termen scurt) a nivelului dobânzilor reale, povara
în creștere a serviciului datoriei ar putea restrânge spațiul de manevră al politicilor
fiscale ceea ce limitează capacitatea de intervenție a guvernelor pentru contracararea
unor crize viitoare sau pentru ameliorarea unor deficiențe structurale. Totodată, un
serviciu al datoriei în creștere rapidă ar putea necesita o majorare a fiscalității, ceea ce
este dificil de orchestrat fără a afecta economia și bunăstarea populației. Într-o astfel
de situație, pentru creșterea veniturilor bugetare ar trebui, de exemplu, vizate mai întâi
îmbunătățirea reală a colectării, taxarea suplimentară a bunurilor de lux, a jocurilor de
noroc și a obiceiurilor nesănătoase de consum – alcool, tutun etc.
9. Tranziția spre o mai mare diversificare și localizare a lanțurilor globale de
aprovizionare.
Închiderea frontierelor și întârzierile de expediere ca urmare a
pandemiei au perturbat furnizarea de bunuri și servicii către firme. Am observat cu
toții în perioada care a urmat șocului pandemic inițial cum trendul de globalizare a
fost afectat temporar și a lăsat loc pentru mai multă localizare a lanțurilor de
aprovizionare ca răspuns la creșterea costurilor și a riscurilor în relațiile comerciale
transfrontaliere, cel puțin pentru anumite categorii de produse de importanță
strategică. Economiile încearcă să stimuleze producția locală pentru a satisface
cererea internă, cu mai puține perturbări ale lanțului de aprovizionare generate de
limitarea circulației mărfurilor și a persoanelor. Rezultatele studiilor științifice recent
publicate ce investighează potențialele câștiguri date de localizarea lanțurilor de
aprovizionare, din perspectiva unei reduceri a vulnerabilității față de șocurile externe,
nu au ajuns deocamdată la o concluzie unanimă. Este clar că globalizarea are merite
din perspectiva eficienței costurilor și a competitivității prin raportul preț/calitate, dar
la fel de evidente au fost și efectele nocive ale sincopelor în aprovizionarea
transfrontalieră constatate efectiv în perioada de debut a pandemiei. Ca în multe alte
situații, probabil că cea mai potrivită este calea de mijloc. Deocamdată, este o realitate
faptul că producătorii tind să-și diversifice mai mult lanțurile de aprovizionare prin
concentrarea atenției asupra partenerilor aflați „mai aproape de casă” sau a altor
înlocuitori regionali. Uneori, un cost mai mare este prețul plătit pentru reducerea
dependenței de furnizori externi aflați la mare distanță. Așa cum și creșterea
stabilității financiare (prin analogie) presupune costul menținerii unor rezerve mai
mari de resurse financiare proprii și de lichiditate.
Pentru economie în ansamblu un grad mai mare de localizare a rețelelor de
aprovizionare reprezintă o oportunitate dar și un risc (de creștere a costurilor –
indirect a inflației – și de reducere a competitivității externe – deci de deteriorare a
balanței comerciale). Pentru a evita riscul și a fructifica oportunitatea ar fi nevoie de
import de tehnologie, digitalizare, automatizare, extindere și de îmbunătățire a
infrastructurii de transport de marfă, o mobilitate mai mare a forței de muncă și un
nivel mai bun al aptitudinilor practice ale acesteia etc. În aceste demersuri e nevoie de
o sincronizare foarte bună a politicilor publice cu eforturile mediului de afaceri.
10. Desfășurarea campaniei de vaccinare la nivel global.
Pe fondul pandemiei COVID-19, vaccinurile au fost dezvoltate cu o viteză record. Începând cu 5 aprilie
2021, existau deja 13 vaccinuri aprobate, 291 de studii în curs și aproximativ 104
vaccinuri candidate pentru obținerea avizelor de punere pe piață. Din perspectiva
coordonării de politici la nivel internațional, provocarea imediată este modul în care
țările bogate și cele sărace pot colabora pentru a crește și mai ales a uniformiza ratele
de acoperire a vaccinului în cât mai multe țări posibil. Programul COVAX (un efort
internațional coordonat de OMS pentru a furniza vaccinuri națiunilor sărace)
și problemele cu care se confruntă în prezent arată că o astfel de coordonare
internațională este posibilă, dar totodată și plină de dificultăți.
Potrivit The Economist, nivelul veniturilor unei țări se va dovedi a fi principalul factor
determinant al procurării vaccinului. Țările dezvoltate au contractat cea mai mare
parte a producției de vaccinuri și speră să atingă un nivel adecvat de imunizare a
populației până la finele anului curent. Pentru țările în curs de dezvoltare (cu venituri
medii) orizontul de timp pentru realizarea acestui obiectiv se prelungește până la
jumătatea anului viitor, în vreme ce economiile mai sărace vor avea acces mai larg la
resurse de vaccinare probabil abia din 2023.
Deși procesul de globalizare probabil a frânat în 2020, economiile lumii rămân serios
interconectate prin canalul schimburilor comerciale, astfel că în general este greu de
imaginat creșterea semnificativă pe termen lung a bunăstării populației unei țări în
izolare față de ceea ce se întâmplă la nivel global, chiar și în țări mai puțin dezvoltate
sau mai îndepărtate. Majoritatea economiilor lumii sunt economii deschise pentru care
mediul extern reprezintă o variabilă importantă a dezvoltării. De aceea, efortul global
de vaccinare și mai ales solidaritatea internațională sunt aspecte ce nu pot fi ignorate
și a căror evoluție nefavorabilă lasă loc unor riscuri exogene semnificative.
La aceasta se adaugă și perspectiva internă, a condiționalităților endogene față de
progresul campaniilor de vaccinare. Aici credibilitatea instituțiilor reprezintă un factor
important pentru participarea voluntară a populației la efortul de vaccinare. La fel ca
și în cazul realizării unor reforme structurale dureroase (cu costuri semnificative
pentru populație), pentru succesul campaniilor de vaccinare este nevoie de leadership
autentic, atât personal, cât și la nivel de instituții. Este importantă mobilizarea,
implicarea energică și altruistă, a tuturor personalităților și a modelelor
comportamentale îmbrățișate de fiecare dintre categoriile de vârstă, de nivel al
veniturilor, statut social, educație etc. Mai ales în această etapă a pandemiei în care
pentru țările europene vaccinurile sunt disponibile tuturor celor care doresc să se
imunizeze, succesul național al campaniilor de vaccinare este mai mult decât o
problemă de resurse financiare și organizare, este, în principal, un test al credibilității
instituțiilor și a liderilor precum și al mobilizării elitelor societății civile în interesul
pe termen lung al comunităților din care fac parte.
Oportunități și opțiuni de recuperare
Deși România are în prezent una dintre cele mai ridicate rate de creștere economică și
implicit o recuperare rapidă a pierderilor (nominale) de output provocate de pandemie,
aceasta nu înseamnă că economia se va afla la finele acestui an într-o formă mai bună
comparativ cu cea anterioară declanșării crizei sanitare. O parte importantă a creșterii vine pe
fondul efectului de bază dat de raportarea la scăderile din trimestrul I 2020, iar o mare parte
din deficiențele structurale pre-existente s-au adâncit. În acest context, cel puțin la capitolul
sustenabilitate nu am progresat foarte mult, iar un eventual nou șoc extern nu ne-ar găsi într-o
poziție mai bună. De aceea, este în continuare necesar să nu pierdem din vedere nevoia de a
fructifica oportunitățile momentului pentru a crește robustețea economiei.
Din această perspectivă, principalele oportunități privind recuperarea economică țin de
măsurile ce trebuie luate pentru a realiza consolidarea fiscală. Altfel spus, trebuie să
gestionăm foarte bine banii și să găsim metode pentru a crește încasările la bugetul de stat.
Avansul digitalizării în multe sectoare private ale economiei trebuie urmat îndeaproape de
digitalizarea administrațiilor fiscale și a controlului vamal pentru a ține pasul cu acest progres
al mediului privat (statul nu trebuie să risipească din câștigul de operativitate și eficiență adus
de digitalizare în economia privată) și a aduce la lumină cât mai mult din economia
subterană. Mai multă digitalizare în companiile publice și administrație înseamnă mai puțină
corupție, mai multe resurse pentru programele guvernamentale, mai mult respect pentru
cetățean și pentru mediul privat, mai multă transparență. Atunci când căutam surse noi de
finanțare poate trebuie să regândim sistemul de impozitare pentru industria jocurilor de noroc
(lărgind baza de impunere) sau să descurajăm (prin taxare) consumul de produse care
afectează sănătatea.
Infrastructura, de altfel prioritate a dezvoltării României, reprezintă în continuare un punct
sensibil al discuției privind redresarea. Finanțarea realizării de autostrăzi și îmbunătățirii
infrastructurii feroviare pentru transportul de mărfuri (astăzi viteza medie de deplasare a
trenurilor de marfă de 15 km pe oră!) reprezintă necesități dar și oportunități de dezvoltare.
La nivel european avem două priorități majore pentru alocarea fondurilor de dezvoltare:
agenda digitală și agenda economiei verzi. Chiar zilele acestea a intrat în dezbaterea publică
un document nou „Fit for 55”, ce constituie un pachet larg de acțiuni pentru o restructurare
profundă ținând cont de obiective sporite de creștere a utilizării energiei regenerabile și a
eficienței energetice, precum și crearea în UE a unui nou sistem pentru comercializarea
cotelor de emisii pentru clădiri și transport rutier, deoarece emisiile din sectorul construcțiilor
nu au scăzut, iar cele din domeniul transporturilor au crescut în mod constant.
Pachetul „Fit for 55” își propune să includă sectorul transporturilor și pe cel al construcțiilor
în procesul de decarbonizare. Întrucât cele două sectoare reprezintă respectiv 22% și 35% din
emisiile de carbon ale UE, decarbonizarea acestora este esențială pentru atingerea
obiectivelor climatice. Aceste două sectoare sunt deopotrivă extrem de importante pentru
economia României. Așa cum am văzut, la noi sectorul construcțiilor a fost unul dintre cele
care au susținut economia în perioada de vârf a crizei sanitare, dar care se estimează că ar
putea cunoaște o încetinire și o reducere a contribuției viitoare la PIB prin raportare la situația
din 2020. Despre importanța strategică a sectorului transporturilor s-a scris și s-a vorbit foarte
mult, la fel și despre avantajele geografice de care el se bucură în România. De aceea,
pachetul „Fit for 55”, dacă este însoțit de surse de finanțare stimulative, poate fi o nouă
oportunitate pentru România la ieșirea (sperăm!) din criza pandemică, pentru dezvoltarea și
transformarea durabilă a economiei”.
