Primăria Cluj-Napoca a lansat, pentru a treia oară, licitaţia pentru concesionarea unui teren de 1.500 mp, pe care un privat ar urma să construiască un hotel de 4* sau o clădire de birouri de clasă A.
Prima licitație pentru acestă investiție a fost lansată în luna februarie, iar a două a fost lansată în mai, fără succes. Licitația a fost relansată în urmă cu două zile.
Noul termen de depunere a ofertelor pentru licitaţia pentru "concesionarea lucrărilor pentru realizarea şi exploatarea unor imobile cu funcţiuni complexe pe terenul aflat în proprietatea Municipiului Cluj-Napoca, Bd. 21 Decembrie 1989 nr. 106", publicată în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), este 2 decembrie 2019.
Ofertanții pot opta fie pentru o investiție cu destinația hotel de minim 200 camere, clasificare turistica 4 stele conform SF, fie pentru clădire de birouri și servicii conexe, minim clasa A, cu respectarea cerințelor din caietul de sarcini. Valoarea totală estimată a investiţiei este între 349 de milioane și 1,4 miliarde de lei.