Piața închirierilor de locuințe a scăzut cu până la 20% anul acesta din cauza pandemiei. Cei mai mulți tineri alocă un buget cuprins între 150 și 300 de euro pentru chirie, însă nu toți vor reveni în centrele universitare. Pentru că multe facultăți fac cursuri online, cel puțin în primul semestru, unii aleg să rămână acasă. Din acest motiv, tabloul imobiliar în Cluj-Napoca, București, Iași sau Timișoara arată cu totul altfel decât în anii anteriori., informează Digi24.
Pandemia a schimbat inclusiv anul universitar, ceea ce are impact pe piața chiriilor în marile centrele universitare – București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, care de ani de zile trăiesc pe piața chiriilor de pe urma studenților.
În fiecare an, lunile septembrie – octombrie, care coincid cu începerea anului universitar, se caracterizau printr-o cerere foarte mare pe piața chiriilor, ceea ce ducea la creșteri de 5 – 10% ale prețurilor.
Anul acesta însă, situația s-a schimbat radical – chiriile au scăzut cu până la 20% în funcție de amplasament.
"A dispărut cererea foarte mare de la studenți. Au intrat pe piață și foarte multe proprietăți care erau folosite anul trecut în regim hotelier, proprietarii le-au scos pe piața închirierii pe termen lung, așa că ai de unde alege. Studenții nu se grăbesc, nu mai dau buluc ca în fiecare an. În septembrie, octombrie, toată lumea trebuia să își aranjeze chiria, dar acum lucrurile s-au inversat complet", a explicat Dragoș Vîlceanu, analist imobiliar.
În ceea ce privește investițiile în imobiliare – luând ipoteza în care în anii anteriori persoane fizice cumpărau în rate un imobil, îl închiriau și apoi acesta ajungea să se plătească singur – acestea sunt în continuare profitabile.
"Ideea funcționează, investițiile în imobiliare s-au dovedit profitabile, există o garanție că în fiecare an se recuperează o parte din bani.
Ce s-a schimbat însă este valoarea evaluării unui imobil, criteriu luat în calcul atunci când se acordă un credit imobiliar. Scăzând chiriile, scade și valoarea de evaluare a proprietăților respective", a afirmat Dragoș Vîlceanu.
Trăgând linie după aceste luni de pandemie, efectele se văd clar – întreaga piață imobiliară a fost bulversată, spune analistul
"Prima Casă era un factor de echilibru, se știa că pe segmentul de piață 50 – 70.000 de euro, era susținere din partea statului. De la anul, totul depinde de reglementările fiscale, dacă programul Noua Casă va intra sau nu în vigoare, de fiscalitate, ce facem cu TVA de 5% și de cum funcționează economia în general.
Încrederea oamenilor e un factor determinant pentru evoluția acestei piețe, dacă oamenii se mai angajează într-un credit pe 30 de ani", potrivit lui Dragoș Vîlceanu.