coral

Ludovic Orban a lansat un atac la adresa primarului din Cluj-Napoca, Emil Boc, un susținător declarat al lui Florin Cîțu.

coral

„M-aş feri, în locul domnului Boc, să dau lecţii politice despre managementul partidului şi să fac aprecieri legate de scorul politic, pentru că Emil Boc a fost preşedintele PDL şi premier, care a luat partidul după alegerile prezidenţiale, era în jur de vreo 40-41%, alegerile prezidenţiale din 2009, şi din câte îmi aduc aminte, în 2012, scorul PDL într-o alianţă, ARD, a fost în jur de 18% ca reprezentare parlamentară, aşa că în materie de învăţăminte şi de învăţăminte de leadership politic caut întotdeauna să învăţ de la cei care, în exercitarea mandatului de preşedinte, chiar au avut rezultate”, a afirmat Ludovic Orban.

Liderul PNL a adăugat că a preluat partidul de la un dezastru electoral, la alegerile din 2016, pentru ca la alegerile din 2020 să câştige alegerile parlamentare şi să devină principalul partid de guvernare.

Emil Boc i-a oferit o replică liderului PNL:

„Am câştigat cinci alegeri directe, nu-mi amintesc ca domnul Orban să fi câştigat vreo competiţie directă, încât să primesc lecţii de la domnia sa. Dimpotrivă, nu ştiu atunci când a candidat uninominal. Totdeauna domnia sa, din nefericire, a fost produsul unei liste sau al unei numiri în politică, aşa încât e greu să dai lecţii când vii din asemenea ipostaze. (…) Mă aşteptam ca un preşedinte de partid să nu dea trei portofolii – şi anume Fonduri Europene, Dezvoltare şi Transporturi – pentru a-şi păstra propria poziţie de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Asta este o realitate care doare în PNL. Până la urmă, este partidul dezvoltării României, or, pentru a păstra poziţia preşedintelui partidului de preşedinte PNL (preşedinte al Camerei Deputaţilor – n.r.) am dat trei poziţii importante”, a comentat Emil Boc

coral