Conducerea Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca va lua măsuri extraordinare, astfel încât concursul național de rezidențiat din 15 noiembrie să se desfăşoare în condiţii optime de siguranţă sanitară și distanțare fizică pentru toţi cei implicaţi în acest proces, candidați și organizatori.

Concursul de intrare în rezidențiat pe post și în rezidențiat pe loc este organizat de Ministerul Sănătății, UMF „Iuliu Hațieganu” fiind centru de examinare. Examenul scris va începe duminică, 15 noiembrie, la ora 10, va avea durata de 4 ore și se va susține în trei domenii: medicină, medicină dentară și farmacie. Candidații vor primi rezultatele pe loc, după încheierea examenului, corectarea grilelor realizându-se în mod electronic.

În actualul context epidemiologic, în vederea respectării tuturor prevederilor legislative în vigoare pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2, UMF „Iuliu Hațieganu” va lua mai multe măsuri:

 

* Pentru a se putea asigura distanțarea fizică necesară, de 2 metri, în timpul concursului, acesta se va desfășura în peste 30 de săli, din mai multe locații din Cluj-Napoca: amfiteatrele UMF “Iuliu Hațieganu”, amfiteatre ale Universității Babeș-Bolyai, amfiteatre ale Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Sala Polivalentă BT Arena, Sala Sporturilor Horia Demian, sălile de conferințe de la Grand Hotel Italia și Grand Hotel Napoca.

* Pentru siguranța cadrelor didactice și a candidaților, sălile de examen vor fi curăţate şi dezinfectate cu biocide autorizate şi se vor aerisi cu cel puţin 30 de minute înainte. Nu vor fi folosite aparatele de aer condiţionat, având în vedere riscul de posibilă diseminare a infecţiei cu SARS-CoV-2. Aerisirea sălilor de concurs se va repeta la interval de o oră.

 

* S-au creat circuite de deplasare a candidaţilor la accesul şi la ieşirea din sălile de examen, cu păstrarea distanţei, asigurându-se o suprafaţă minimă de 4 mp pentru fiecare candidat.

* Supraveghetorii vor avea la dispoziţie apă, măşti FFP2 şi dezinfectanţi, iar la intrarea în săli, atât acestora, cât și candidaților li se va măsura temperatura cu ajutorul unor termometre non-contact.

 

„Universitatea, printr-un efort colectiv, va acţiona preventiv şi cu responsabilitate în scopul reducerii riscului epidemiologic de răspândire a infecţiei cu noul coronavirus, privind cu maximă seriozitate modalitatea de organizare a concursului național de rezidențiat”, a transmis prof. Dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”.

Concursul național de rezidențiat se desfășoară, în fiecare an, în șase centre universitare din țară: Cluj-Napoca, București, Iași, Târgu Mureș, Craiova și Timișoara. Aproape 12.000 de candidați s-au încris, în acest an, la concursul de intrare în rezidențiat, dintre care peste 1.600 la Cluj-Napoca.

 

La examenul de anul trecut, cele mai mari punctaje din țară, în toate cele trei domenii –  medicină, medicină dentară și farmacie – au fost obținute la Cluj-Napoca.