Conducerea Partidul Național Liberal Cluj a promis că va promova tineri pe listele de candidați la alegerile locale din 27 septembrie și s-a ținut de cuvânt. 280 de colegi din TNL Cluj vor candida pentru pozițiile de primari, consilieri locali și județeni, la nivelul celor 81 de UAT-uri și la nivelul Consiliului Județean Cluj. În luna ianuarie a acestui an, cu ocazia Colegiului Director Județean al PNL Cluj, a fost votată propunerea TNL Cluj ca pe toate listele de consilieri locali să fie promovat obligatoriu, pe loc eligibil, cel puțin 1 tânăr cu vârsta sub 35 de ani.
Decizia CDJ a fost foarte importantă pentru că, în acest fel, tinerii au avut o șansă în plus să acceadă, bineînțeles cumulat cu activitatea politică de până acum, în poziții de aleși locali.
„Îi felicit pe toți colegii tineri pentru că au curajul de a intra în bătălia electorală și de a se implica în dezvoltarea comunităților locale, acolo unde este nevoie de viziune, seriozitate și profesionalism. Noi, tinerii liberali clujeni, alături de liderii experimentați ai partidului, vom duce o campanie electorală constructivă, în care vom prezenta cetățenilor toate proiectele realizate de PNL în mandatul care tocmai se încheie dar și proiectele pe care ni le asumăm pentru mandatul 2020-2024. În calitate de președinte al TNL Cluj, le doresc mult succes colegilor mei din TNL atât din județul Cluj cât și din țară și sunt convinsă că în 27 septembrie, românii vor acorda un vot de încredere noii generații de politicieni. Mulțumesc și cu această ocazie conducerii PNL Cluj dar și președinților de organizații locale din județ pentru că au înțeles că tinerii pot fi parteneri reali nu doar în politică ci și în administrația publică” a declarat Maria Forna, presedintele TNL Cluj.