coral

Încrederea vine din cunoaștere, iar MedEx este un eveniment care duce la un alt nivel comunicarea, prin facilitarea interacțiunii dintre furnizorii de servicii de sănătate și beneficiarii acestora. În perioada 19-25 septembrie 2022 se desfășoară la BT Arena (Sala Polivalentă) din Cluj-Napoca un eveniment complex ce are ca scop eficientizarea dialogului dintre furnizorii și beneficiarii serviciilor de sănătate. Această întâlnire se va desfășura timp de mai multe zile, tocmai pentru a oferi ambelor părți ocazia de a răspunde întrebărilor și de a afla cât mai multe despre nevoile existente în piață, alături de experți în domeniu.

coral

Conferințe, expunere de standuri și personalități în domeniu

Sala Polivalentă din Cluj-Napoca va găzdui un eveniment marca MedEx ce își propune să aducă furnizorii de servicii de sănătate față în față cu beneficiarii. În perioada 19-25 septembrie, toți participanții vor avea parte de prezentare de servicii și produse, la standurilor tuturor furnizorilor aflați la fața locului.

De asemenea, vo fi organizate conferințe dedicate participanților, subiectele principale de discuții fiind teme actuale, care preocupă o parte însemnată din populație: stil de viață, stres, burnout, organizare a timpului, echilibru viață personală – viață profesională etc.

 Evenimentul reprezintă un prilej inedit ca participanții să se familiarizeze cu noțiuni de medicină și lifestyle și să cunoască îndeaproape modul în care acționează anumite produse și utilitatea serviciilor de sănătate prezentate de furnizori.

“Scopul MedEx este ca timp de 6 zile să aducă în fața participanților oameni avizați în domenii precum medicină, sport, nutriție, dezvoltare personală, oferind fiecărei persoane ocazia de a primi informații prețioase pentru wellbeing, pentru echilibru emoțional, fizic și mental. Conferințele, dar și prezentările de la standuri sunt dedicate oamenilor activi, supuși în mod constant presiunii și stresului, dar conștienți că trebuie să facă schimbări pentru a se bucura de armonie în familie, dar și în carieră”, declara organizatorii.

Echipa MedEx este formată din medici, consilieri, oameni de comunicare și organizatori de evenimente, o echipă care promovează un stil de viață sănătos și echilibrat. Evenimentul MedEx se va desfășura în perioada 19-25 septembrie 2022 la BT Arena, Cluj-Napoca, de Asociația Română pentru Educație Medicală (AREM) in colaborare cu Event Consulting.

Partener :Inspire Movement.

Toate informațiile despre eveniment sunt disponibile aici: www.med-ex.ro

 

coral