Iulius Mall Cluj găzduiește o expoziție inedită despre neobișnuitele şi azi bizarele leacuri folosite de transilvăneni până în jurul anului 1900. Astfel, până pe 31 octombrie poți afla cum se tratau oamenii utilizând leacuri băbești sau preparate obținute nu doar din minerale și plante medicinale, ci și din organele, fluidele sau chiar excrementele unor animale, ori chiar din corpuri omenești. Expoziția „Bizare leacuri din trecut” aparține Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei.
Toamna a readus seria de expoziții în Iulius Mall by Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, iar până la finalul lunii octombrie, poți afla povești inedite despre „Bizare leacuri din trecut”. Selecția de panouri de la etajul 1 cuprinde o serie interesantă și impresionantă de informații și imagini despre medicamentele miraculoase din acele timpuri, printre care antidotul teriaca, care se presupunea că luptă cu otrăvurile, praful de mumie, osul de sepie, sângele de capră, mercurul, glandele anale de castor, gândacii de frasin, ochii de rac și multe altele. Tot aici vei descoperi că Bezoarul nu lipsea din trusa farmaceutică a medicilor, care călătoreau între vizite, dar te vei pune la curent și cu ce este Zibetul sau Hyraceumul. Aceste „documente” reprezintă o filă esențială în istoria medicinei și ne ajută să înțelegem mai ușor progresele științei. Intrarea este liberă.
Acest demers face parte dintr-o serie de expoziții și activități pe care Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei le realizează în Iulius Mall Cluj și care au scopul de a aduce istoria și cultura transilvăneană mai aproape de public.
Hai să descoperi povestea celor mai bizare medicamente din trecut la Iulius Mall Cluj!