În albia râului Someșul Cald s-a construit o microhidrocentrală, despre care autoritățile nu știau nimic. Beneficiarul susține că intenționa construirea unui spațiu pentru petrecerea timpului liber, care să includă și o moară artizanală. ABA l-a amendat cu 10.000 de lei. Între timp, construcția a fost demolată.
”Recunosc că a fost o surpriză, plăcută, chiar și pentru mine: microhidrocentrala a fost demolată! Iar acest lucru s-a întâmplat în mai puțin de o lună de la primirea răspunsului de la MDRAP, prin care eram informat că nu există nicio autorizație și niciun aviz pentru construcția în discuție!
Voi continua demersurile pentru ca toți cei responsabili și cei care au închis ochii când microhidrocentrala se construia fără niciun act legal să răspundă financiar și penal!”, a explicat Mihai Goțiu, anunțând că va merge mai departe în acest caz.
La sfârșitul lunii martie, Mihai Goțiu a participat la un protest al pescarilor sportivi împotriva reluării lucrărilor la mincrohidrocentralele de pe Someșul Rece, care ar urma să se construiască, abuziv, în Parcul Natural Apuseni. După ce a făcut publice detaliile abuzurilor legate de MHC-urile de pe Someșul Rece și a sesizat autoritățile centrale, senatorul USR a fost informat, de un cetățean și cu privire la contrucția de pe Someșul Cald.
Pe 1 aprilie 2019, Goțiu a interpelat MDRAP, de la care a primit un prim răspuns pe 15 aprilie, în care a fost informat că nu există nicio autorizație de construire pentru microhidrocentrală, iar imobilul nu este înregistrat la Oficiul de Cadastru. Administrația Bazinală de Apă Someș -Tisa a confirmat, la rândul ei, că nu există aviz de gospodărire a apelor pentru construcție, motiv pentru care a aplicat o amendă contravențională de 10.000 de lei.
Sursa: ziuadecj.realitatea.net