coral

Mihai Mărgineanu, unul dintre artiștii care reușesc să combine muzica, actoria, improvizația și umorul într-un mod plin de originalitate, revine pe scenă pentru o reîntâlnire de proporții cu publicul din Cluj. Artistul va concerta pe 30 iunie, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, începând cu ora 19:30. 

Fiecare concert marca Mihai Mărgineanu reprezintă un prilej de voie bună. Cântările simpaticului solist se transformă rapid în adevărate petreceri, la care spectatorii cântă cot la cot cu acesta şi dansează nestingheriţi, pentru că show-urile lui sunt îmbogățite cu glume bune şi texte meşterite cu mult haz. Versurile sunt adeseori explicite, în dulcele său stil propriu. 

Pe 30 iunie, în acompaniamentul simpaticilor săi instrumentiști, Mihai Mărgineanu va încălzi atmosfera de la Casa de Cultură a Studenților din Cluj cu piese precum „Zarița Zanga”, „Paraschivo”, „Melci, scoici, raci, craci” sau „M-am dus să tai un copac”, va aduce zâmbetul pe buzele celor prezenți cu povestiri pline de amuzament, dar și cu refrenele arhicunoscute ale celor mai îndrăgite melodii cum sunt: „Mă iubește femeile”,„Gore din Chitila”, „Foaie Verde, Foaie Fragă”, ”Jana era Croitoreasă” sau ”Aviația dă senzația”. 

Biletele au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate la prețuri variabile în funcție de categoria de loc, atât online de pe Entertix.ro, Myticket.ro și Eventim.rocât și fizic din librăriile Cărturești sau de la Casa de Cultură a Studenților Cluj-Napoca.    

Pe ritmuri de folk, pop și rock artistul aduce la viață povești veritabile din muzica tradițională și lăutărească, reușind în același timp să distreze, să ridice la dans și să ofere publicului trăiri și senzații intense. Plin de ironie și autoironie, repertoriul său oferă momentele de relaxare și distracție îndelung așteptate. Mihai Mărgineanu este fără doar și poate un artist care încântă privirile și sufletele tututror românilor, indiferent de vârstă. 

Video – Mihai Mărgineanu 

Componența trupei:  

Cristi Horia – Vioară; 

Vlad Andrei – Chitară electrică; 

Michele Vișan – Chitară acustică;   

Vasile Malic  – Chitară bass; 

Nicu Dumitrescu – Percuție; 

Florin Ionescu  – Tobe. 

Mihai Mărgineanu – un artist prolific şi una din cele mai simpatice şi neconvenţionale figuri ale scenei actuale. Deși s-a lansat în muzică destul de târziu, la vârsta de 36 de ani, piesele sale au avut un succes la public aproape instant, reușind să lanseze 6 albume și să aibă colaborări cu diverși artiști, printre care Paraziții și Cheloo.  

Mihai Mărgineanu este cunoscut cinefililor și pentru rolul lui Ardiles, pe care-l joacă în cel mai iubit serial de comedie românesc din ultimii 10 ani, „Las Fierbinți”, unde asigură și coloana sonoră. 

Organizatorul evenimentului, MiraShow, îi invită pe clujeni în inima Ardealului, aproape de artiștii preferați, să se bucure de muzica lor, într-o atmosferă unică!  

Eveniment susținut de: Matrimoniale Mira, Ziarul Piața,. 

Informații suplimentare: Mira Due 0757643978 

 

 

coral

coral