Ioan Sebastian Moroșan și Gabriel Tofan, cei doi tineri din Suceava, prinși în flagrant, la finele anului trecut, cu 1 kg de cannabis asupra lor, au fost eliberați din arestul preventiv, de către magistrații Tribunalului Cluj, soluția fiind menținută și de cătrea Curtea de Apel Cluj.

Judecătorii instanței de control judiciar au respins ca nefondată contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT Serviciul teritorial Cluj împotriva încheierii penale nr. 10/C/09.01.2020 pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Cluj, încheiere care înlocuia măsura arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu. Astfel, cei doi vor fi judecați în stare de semi-libertate, fiind obligați să nu-și părăsească domiciliul până la viitoare verificare a măsurii preventive. 

"În temeiul art. 237 alin. (1) C.proc.pen. respinge propunerea de prelungire a arestării preventive formulată de DIICOT Cluj. Conform art. 237 alin. (2) și art. 242 alin. (2) C.pr.pen. înlocuiește măsura arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu privind pe inculpații T. G., și M. I.S., ambii aflați în CRAP Cluj, pe o durată de 30 de zile, începând cu data eliberării fiecăruia din măsura arestării preventive. Dispune punerea în libertate a inculpa?ilor, dacă nu sunt aresta?i în altă cauză, în vederea executării noii măsuri preventive.", se arăta în incheierea judecătorilor de la Tribunalul Cluj.

Cei doi au fost prinși la finele anului trecut,  în flagrant, la Cluj Napoca, în timp ce aveau asupra lor, în vederea comercializării, peste 900 de grame substanţe interzise, în mare majoritate canabis. Captura a fost realizată pe 14 noiembrie, între timp, cei doi inculpaţi, Sebastian Moroşan şi Gabriel Tofan, ambii din judeţul Suceava,  fiind şi arestaţi preventiv de Tribunalul Cluj-Napoca pentru comiterea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, au transmis că asupra celor doi, în cadrul acţiunii flagrante, a mai fost depistat un cântar electronic cu urme de substanţă pulverulentă, un caiet pe care inculpaţii ţineau evidenţa drogurilor vândute, precum şi suma de 9.800 lei.

După acţiunea în flagrant, ofiţerii de poliţie judiciară de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate Cluj Napoca au efectuat şi două percheziţii domiciliare. În cadrul percheziţiilor au mai fost identificate şi ridicate alte 74 grame de canabis, 10,8 grame amfetamină, 3 grame ciuperci halucinogene, 3 laptopuri, o unitate centrală, patru telefoane mobile şi suma de 14.000 lei.