Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat, marţi, că ultima raportare primită de la Institutul Naţional de Sănătate Publică arată că, în perioada de vârf pandemic a valului patru, este posibil să se ajungă la aproximativ 4.000 de pacienţi spitalizaţi.
„Ultima raportare de la Institutul Naţional de Sănătate Publică corectează de fapt o raportare anterioară şi estimează că vârful s-ar putea să fie pe la finalul lunii septembrie. Dar este o estimare, ne putem aştepta să apară modificări faţă de această estimare, iar în scenariul cel mai rău posibil INSP apreciază că s-ar putea să ajungem la aproximativ 4.000 de pacienţi spitalizaţi în perioadele de vârf pandemic. Acesta este scenariul cel mai rău posibil”, a declarat Ioana Mihăilă.