Eu ăsta sunt, îmi place să cânt.
Şi de Crăciun când merg la vreun “U”-ist, ne apucăm amândoi să cântăm cântecele noastre. La ţară, în timp ce lucrez, mă apuc de cântat. E viaţa mea să cânt şi trăiesc cântând. Niciodată nu mi-a fost ruşine. De o perioadă m-am retras din activitatea de lider al galeriei. Oricât am umblat, oricâte drumuri şi cărări am bătut, nu m-am regăsit. Nu mi-am găsit fericirea. Doar asta am făcut, de mic. Am fost suporter. Nu ştiu să fac altceva decât să cânt şi să trăiesc spiritul lui “U” până în măduva oaselor. Câţiva ani am stat departe, încercam să îmi găsesc locul, dar nu reuşeam. Nicăieri nu este la fel ca în peluză, între suporteri.
Să ştiţi că totul porneşte de la o întâmplare.
Îmi aduc aminte că, prin 90’, nu am putut să intru în sală. Copil fiind, m-am necăjit tare. Suferinţă mare că nu intru la meci. De nenumărate ori erau mai mulţi oameni afară decât înăuntru. Stăteau ca sardelele. Aşa m-am ambiţionat să vin la meciurile de baschet.
În 1996 am coordonat galeria la titlul câştigat de băieţi. M-a şocat efectiv. Câştigasem un campionat. Un trofeu. Ne aflam în Horia Demian, sala noastră plină de istorie. Acea sală are propriul miros. Îţi rămâne în suflet. Am dat totul pentru “U”, însă regret un lucru. Nu m-am concentrat atât de mult pe echipa de baschet. De atâţia ani, ei rămân în frunte, sunt serioşi şi îşi onorează legendele. Au un farmec aparte. Când cei din „Deal” jucau cu Chelsea în Champions League, la baschet veneau 5.000 de oameni la sală. Se cânta cu mândrie Haide „U” prin centrul oraşului.
Anii au trecut şi am întâmpinat fel şi fel de probleme. Trăim într-o lume parşivă, egoistă, indiferentă. S-a transmis ură. Suporterii au fost dezbinaţi. Mulţi au primit interdicţii pe stadioane. Le cunosc suferinţa. Dacă nu poţi cânta, simţi că nu ai aer. E ca şi cum nu ai avea oxigen. Au venit vremuri dificile în care baschetul ne-a ţinut în viaţă. În schimb, noi ba veneam, ba plecam. S-au întâmplat nişte minuni şi am fost orbi. Nu am vrut să le vedem. Ne-am ascuns în lene, indiferenţă şi ranchiună. Acum trăim o nouă epocă. Începutul nostru este acum.
Este un nou „U”, creat tot din suferinţa suporterilor.
Vreau să îi îndemn pe ceilalţi camarazi ai mei, mai mari sau mai mici, să se regăsească în identitatea lor de suporteri. Nu este nimic mai frumos decât să cânţi. Să trăieşti, să iubeşti şi să transmiţi emoţie. Să ştie jucătorul că te are alături. Noi, fanii, am rămas datori la baschet. Aici întâlneşti o adevărată familie. După meciuri stăm şi bem câte o bere cu antrenorii. De ce să nu fac parte dintr-o asemenea familie? De ce să nu îmi ajut familia?
Văd în sală oameni de toate felurile. Unii sunt tineri, alţii bătrâni. Unii sunt loviţi de greutăţile vieţii. Cu toţii au ceva în comun. Se regăsesc la baschet şi uită de toate necazurile. Aici alcătuim o familie cu toţii. Este puritate şi iubire multă. Totul s-a construit pe o structură „U”-istă. Gândiţi-vă la club.Nu este frumos că „U” ne reprezintă în Europa? Oare nu merităm noi, ca suporteri, să sprijinim o echipă europeană?
Toate cluburile mari au secţii de baschet. Barcelona, Real Madrid, Olympiacos şi Partizan au tradiţie şi în baschet. Sunt echipe mari. Iar Universitatea Cluj-Napoca reprezintă un club mare. Nu trebuie să fie nicio diferenţă între suporterii de la fotbal şi cei de la baschet. Îi invit pe toţi să vină alături de noi şi să trăim împreună farmecul frumos al Universităţii. Să mergem la fotbal, să vedem ce se întâmplă acolo, dar să ne bucurăm de iubirea baschetului.
Rolul nostru poate fi maxim. Completăm ceea ce lipseşte.
Prin vocaţia noastră, prin prezenţa noastră, completăm un club de baschet normal. Noi trebuie să susţinem şi să înţelegem sportul. Să ne dăm seama că există înfrângeri şi că aici am păşit într-o altă lume. În sală sunt familii, sunt copii. Injuriile nu îşi au locul. Avem datoria să păstrăm ce am găsit şi să ducem această moştenire mai departe.
Le spun camarazilor mei că tristeţea s-a terminat.
Povestea noastră trebuie să aibă un cuprins lung şi să nu îi cunoaştem sfârşitul. Să nu ne gândim că sfârşitul va exista vreodată. Haideţi să ne regăsim în iubire. Haideţi să ne regăsim în sportul adevărat clujean şi în ceea ce înseamnă Universitatea. Împreună suntem o familie. Numai împreună! Numai “U”!
Sursa: u-bt.ro
