Mitropolitul Clujului, ÎPS Andrei Andreicuţ, a făcut un apel la regenerarea satelor româneşti, la slujba de Bobotează, spunând că ar vrea ca românii plecaţi la muncă în străinătate să se întoarcă acasă, astfel încât să se schimbe curentul creat de emigrare.
ÎPS Andrei Andreicuţ a declarat, duminică, la Cluj-Napoca, la slujba de Bobotează oficiată în aer liber, în faţa Catedralei Mitropolitane, unde a sfinţit cele 20.000 de sticle din plastic pentru a fi distribuite credincioşilor prezenţi, că anul 2019 a fost dedicat de Sf. Sinod satului românesc, faţă de care românii ar trebui să aibă un ataşament şi o dragoste deosebită.
”Praznicul Bobotezei este foarte mare, îl are binevestitor pe Sf. Ioan Botezătorul, Mântuitorul spală păcatele oamenilor în apele Iordanului. Coborându-se Mântuitorul în Iordan, sfinţeşte firea apelor, natura, de aceea, faţă de natura creată de Dumnezeu şi pusă la dispoziţia noastră, ar trebui să avem mai multă grijă. Anul acesta a fost dedicat de Sf. Sinod satului românesc şi primarilor vrednici. Foarte mulţi dintre noi provenim de la ţară şi faţă de satul românesc trebuie să avem un ataşament şi o dragoste deosebită. Constatând că satele îmbătrânesc, că locuitorii lor sunt mai puţini, am vrea să se regenereze satele noastre româneşti. Împuţinarea populaţiei este şi pentru că nu este foarte mare natalitatea, dar şi pentru că aproape 5 milioane de români au plecat spre alte plaiuri, din motive obiective, pentru pâinea cea de toate zilele. Încet-încet s-a creat un curent şi tare am dori ca el să îşi schimbe sensul şi să revin acasă. Nu vor reveni toţi, poate măcar unii dintre ei”, a spus Mitropolitul Clujului.
Acesta a subliniat că, în trecut, la sfinţirea mare a apei participau, pe lângă mitropolitul ţării, domnitorii români, iar, ulterior, când România a devenit regat, regii Carol, Ferdinand şi Mihai au continuat această tradiţie.
”Mergând pe firul acestei tradiţii şi noi, pe plan local, cu prefectul, cu preşedintele filialei Cluj a Academiei Române, participăm la această celebrare importantă. Să dea Dumnezeu ca apa sfinţită să vă binecuvânteze casele şi viaţa şi anul acesta care a început să fie foarte, foarte bun”, a încheiat IPS Andrei Andreicuţ. Potrivit Mediafax, la slujba de Bobotează de la Cluj-Napoca au asistat peste 2.000 de persoane.