În urmă cu câteva săptămâni, s-a aflat în spațiul public că 40 de parcări de la subsolul unui bloc din cartierul Mărăști au fost transformate în apartamente de către un investitor, după ce a obținut autorizație de construire de la Primărie, în vederea construirii parcărilor.
Primarul Emil Boc l-a dat în judecată pe constructor, câștigând procesul și acuzând că aceste practici reprezintă o „crimă urbanistică”. Se pare însă că alți constructori care au folosit această metodă pentru a mai face niște bani nu au fost impresionați, iar această practică este în continuare prezentă în Cluj-Napoca. Clujenii care au semnalat aceste nereguli spun că reprezentanții Primăriei Cluj închid ochii la astfel de ilegalități.
„Care este poziția Primăriei cu privire la spațiile cu destinațiile de genul garaj sau pod, care sunt, de fapt, locuite? Există vreun departament în Primărie care să verifice utilizarea spațiilor conform cu destinația din acte? Direcția Urbanism sigur nu este. Sesizările către această direcție s-au soldat cu răspunsul că AC este respectată. Însă spațiul, deși este garaj sau pod, este locuit. Exemple sunt pe strada Eugen Ionesco nr.75 – toate literele, dar și 79, ambele corpuri, dar mai sunt multe blocuri din tot Clujul”, s-a plâns un clujean.
Emil Boc a declarat la începutul verii că cei care sunt prinși în astfel de situații sunt trași la răspundere.
„Sunt niște criminali urbanistici acei oameni, care fac acele lucruri. Bineînțeles, se fac procese penale, plângeri în instanță. Am avut vreo două sau trei cazuri în Cluj, evident că i-am prins. Oamenii care locuiesc acolo nu vor putea avea niciodată un contract legal, nu vor putea să intabuleze. Se vor demola oricum prin instanță. Nu se poate așa ceva, aceea e o crimă urbanistică care ține de cea mai urâtă formă de manifestare a spiritului antreprenorial, nu așa se fac afaceri într-o societate democratică, să îți bați joc de calitatea vieții oamenilor, doar pentru profit”, declara edilul clujean, la începutul lunii iunie.