coral

Un accident rutier a avut loc joi seară pe B-dul 1 Decembrie 1918 din Cluj-Napoca între un autoturism si o motocicletă.

coral

ISU Cluj anunță că în urma impactului, motociclistul, în vârstă de circa 30 de ani, a primit îngrijiri  medicale.

”La prima evaluare se pare că a suferit afecțiuni ușoare”, au precizat pompierii.

„La data de 10 iunie a.c., în jurul orei 23.15, pe strada Macului, intersecție cu strada Bulevardul 1 Decembrie din municipiul Cluj Napoca, a avut loc un eveniment rutier în următoarele împrejurări:

Un conducător auto în vârstă de 28 de ani, din municipiul Dej, care se deplasa pe strada Macului, ar fi pătruns în intersecția cu strada Bulevardul 1 Decembrie, intrând în coliziune cu un motociclu, condus de un tânăr de 29 de ani, din municipiul Suceava.

Ca urmare a impactului, tânărul de 29 de ani a fost transportat la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate.

Cei doi conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

coral