Lucrările de reabilitare a fațadei principale a clădirii care găzduiește Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituție de cultură subordonată Consiliului Județean, au fost finalizate. În acest context, a început demontarea schelelor.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean: “Vorbim despre o clădire emblematică a Clujului, o perlă arhitectonică a întregii Transilvanii. A fost, pentru noi, o misiune de onoare să îi redăm strălucirea și să o punem în valoare așa cum se cuvine. Nu ne vom opri aici, vom reabilita și alte palate și clădiri din patrimoniul nostru, la fel cum am procedat și în cazul unei alte clădiri extrem de reprezentative a Clujului, Palatul Reduta, pe care l-am refațadizat complet și care arată cu adevărat excepțional.”
Amplele lucrări la acest imobil monument istoric cu o valoare arhitecturală deosebită au debutat în cursul anului 2018 și au vizat redarea splendorii de odinioară a Palatului Banffy.
Lucrările au constat, în principal, în decaparea și refacerea tencuielilor de la fațadă, curățarea pietrei și îndepărtarea materialelor necompatibile cu natura acesteia, completări estetice și zugrăvirea exterioară. De asemenea, a fost restaurată poarta fațadei principale, au fost executate pardoseli din piatră naturală, antiderapantă, au fost curățate și consolidate elementele din piatră cioplită și au fost cioplite și montate elemente sculpturale noi, din calcar. Totodată, au fost înlocuite tâmplăriile ferestrelor de la parter și au fost restaurate cele ale ferestrelor și ușilor de la etaj, fiind montate geamuri termo-fonorezistente. Au mai fost restaurate și montate grilaje și obloane metalice, fiind amplasate burlane și glafuri din tablă de cupru precum și sisteme de protecție anti păsări.
Odată cu finalizarea acestei investiții a Consiliului Județean, locuitorii Clujului și turiștii, deopotrivă, pot admira, din nou, începând din această săptămână, frumusețea celui mai important edificiu baroc din municipiu și unul de referință pentru arhitectura de secol XVIII din Transilvania.