coral

Primăria Municipiului Cluj-Napoca va acorda încă 27 de autorizaţii pentru taxiuri electrice. Un număr de 51 au fost acordate la început de an.

Primăria Municipiului Cluj-Napoca anunță public demararea procedurii de atribuire în gestiune delegată a executării serviciului de transport în regim de taxi pentru un număr de 27 autorizații pentru autovehicule cu propulsie electrică (autovehicule electrice). Ultima zi în care pot fi depuse cererile de înscriere pentru participare la procedură este 15.09.2021. Data anunțării rezultatului atribuirii: 01.10.2021. Demararea procedurii de eliberare a autorizațiilor taxi atribuite, în acord cu prevederile legale: după 15.02.2022. 

În 2019, pe raza municipiului erau eliberate 2.469 de autorizații de taxi cu valabilitate până la 31 decembrie 2019, urmând ca la 1 ianuarie 2020 să fie prelungite pentru o perioadă de cinci ani.  Totuși conform unui studiu al Universității Tehnice, elaborat la cererea municipalității, era necesară creșterea la 2.500 a numărului de autorizații de taxi, exclusiv cu autorizații "verzi". De asemenea, licențele retrase trebuiau să fie acordate ulterior tot pentru taximetre electrice. 

Nu în ultimul rând, din 2021, maşinile trebuie să fie dotate cu dispozitiv GPS şi dispozitiv de plată prin intermediul cardului (POS). Autoturismele folosite ca taximetre vor trebui să aibă culoarea albă integral sau deasupra benzii şah şi să aibă minim motoare Euro 5, cu grad redus de poluare. 

Tarifele, majorate la Cluj-Napoca, după șase ani de stagnare

În decembrie 2019, tarifele de taxi au fost majorate cu 70 de bani la Cluj-Napoca, de la 2,25 la 2,95 lei/km, în urma unei decizii a Consiliului Local care a avut la bază creşterea preţurilor înregistrată în ultimii șase ani.

Unde sunt staţii de încărcare a maşinilor electrice

La Cluj-Napoca au fost pornite, în noiembrie 2018, cele două stații de încărcare a mașinilor electrice ale municipalității. Acestea sunt poziționate în parcarea primăriei, respectiv în parcarea cu barieră de la Biserica Sf. Mihail. Consilierii locali au votat proiectul care prevede ca încărcarea să fie făcută gratuit.

Costurile sunt suportate de la bugetul local și fac parte din planul primăriei de încurajare a achiziționării de vehicule nepoluante. Alte cinci ar urma să fie amplasate în următoarele locaţii: Piața Mihai Viteazul, Piața Ștefan cel Mare, Baza Sportivă Gheorgheni, Sala Polivalentă (parking subteran) și Centrul Regional de Excelență pentru Industrii Creative din Lomb (parking subteran)

Amintim că prima astfel de stație inaugurată în oraș a fost cea de la Liberty Technology Park, apoi au fost amplasate şi la Romstal, Kaufland Mărăşti, Cora, Lol et Lola Hotel, Univers T, Golden Tulip Ana Dome Hotel sau Grand Hotel Napoca.

coral

coral