Consiliul Județean Cluj, prin Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Cluj a încheiat joi, 27 iunie 2019, seria deplasărilor în județ, în vederea distribuirii de materiale turistice și a actualizării / extinderii bazei de date turistice a județului Cluj. 

coral

Informațiile astfel obținute în cadrul celor 13 serii de deplasări în întreg județul vor fi folosite pentru sprijinirea turiștilor care vizitează județul Cluj și, totodată, pentru promovarea diversității turistice a Clujului, a valorilor, istoriei, peisajului, patrimoniului arheologic, gastronomic și a tradițiilor județului.

coral

În cadrul acestora au avut loc întâlniri cu reprezentanții tuturor centrelor de informare turistică funcționale din județ, în vederea promovării și dezvoltării potențialului turistic, precum și pentru actualizarea și completarea bazelor de date turistice la nivel centralizat. De asemenea, au fost distribuite acestor centre materiale de informare și promovare turistică realizate de Consiliul Județean și au fost contactate unitățile de cazare din zonele parcurse, acreditate de către Ministerul Turismului, cărora le-au fost oferite materiale turistice cu județul Cluj.

În același timp, deplasările în teritoriu au contribuit și la completarea arhivei de fotografii a Centrului Național de Informare și Promovare Turistică prin surprinderea obiectivelor incluse în patrimoniul turistic al județului precum și la monitorizarea modului de semnalizare rutieră a obiectivelor de interes turistic.

Reamintim faptul că la nivelul județului Cluj funcționează în prezent 36 de centre de informare turistică, dintre care 32 sunt în mediul rural.

Începând cu luna mai 2019, reprezentanții CNIPT Cluj s-au deplasat pe întreaga rază a județului Cluj, pe următoarele trasee: 
Traseul Vest
1. Cluj-Napoca – Izvorul Crișului – Huedin-Ciucea – Negreni – Piatra Craiului
2. Cluj-Napoca- Sâncraiu- Săcuieu -Bologa- Valea Drăganului
3. Cluj-Napoca – Mănăstireni – Călățele – Mărgău – Răchițele 
4. Cluj-Napoca – Gilău – Tarnița – Mărișel 
5. Cluj-Napoca – Căpușu Mare – Dângău – Beliș 
6. Cluj-Napoca – Baciu – Mera – Sânpaul – Aghireșu – Leghia – Florești 
Traseul Nord-Est
7. Cluj-Napoca – Apahida – Câmpenești – Jucu – Luna de Jos – Cornești – Iclod – Aluniș Mica Cuzdrioara
8. Cluj-Napoca – Gherla – Dej – Vad- Chiuiești
9. Cluj-Napoca – Vultureni – Recea-Cristur – Dăbâca – Bonţida – Nicula– Sic
10. Cluj-Napoca – Cojocna – Suatu – Mociu – Frata – Cătina – Geaca – Țaga 
Traseul Sud
11. Cluj-Napoca – Săvădisla – Valea Ierii – Băișoara – Stațiunea Muntele Băișorii 
12. Cluj-Napoca – Feleacu- Tureni -Săndulești- Turda-Călărași- Mihai Viteazu
13. Cluj-Napoca – Ciurila – Petreștii de Jos – Moldovenești –Câmpia Turzii – Luncani

coral