coral

Violență domestică, în această perioadă, a luat amploare, iar în emisiune au fost prezenți și unii dintre cei care au reușit să scape.

coral

Jess este una dintre femeile care au reușit să scape de abuzator, însă abia după ce a fost violată de peste 100 de ori în săptămânile de izolare impuse de autorități.

„Eram acasă cu soțul meu, îl ascultam pe Boris Johnson și el se uita la mine. Avea brațele îndreptate spre spate și pieptul în afară, pentru că știa că asta mă va intimida. S-a uitat la mine și a spus: Să înceapă jocurile!”, povestește femeia.

Jess mai spune că abuzurile au fost mult mai rele ca cele trecute, iar vecinii nu au auzit nimic.

„Violul a început cu adevărat, într-adevăr, într-adevăr rău, într-adevăr rău. Perdelele au fost trase, sunetul televizorului a fost dat mai tare, ușa din față a fost încuiată, așa că nimeni nu mă putea auzi. Nimeni”, își amintește Jess.

Din fericire, Jess a scăpat de soțul ei când a căutat online cum poate contacta poliția în scris și a fost ajutată. În primele șapte săptămâni de izolare, în Marea Britanie a existat câte un apel care reclama abuzul în familie la fiecare 30 de secunde. Totodată, 75% dintre victime au declarat că restricțiile din cauza virusului au făcut și mai grea plecarea de lângă atacatori.
 

 

coral