coral

Măsurile de protecție par a fi ignorate în Cluj-Napoca, atenționează un consilier local. 1 din 10 persoane nu poartă mască în mall, spune ea.

coral

Alexandra Oană, consilier local în Cluj-Napoca, atenționează că măsurile de protecție împotriva Covid-19 sunt, mai nou, ignorate în orașul nostru. 

Consilierul spune că atunci când a fost la un mall a văzut că 1 din 10 persoane nu poartă mască, iar 1 din 5 persoane o poartă „de formă”, necorespunzător, în contextul în care a început valul 4 al pandemiei, iar cazurile de Covid-19 continuă să crească. 

„Ieri, în mall, 1 din 10 persoane nu avea masca deloc, iar 1 din 5 o purta de formă, sub nas sau doar cât să acopere bărbia. Tot ieri s-au înregistrat 2079 cazuri noi de Covid –  o creștere rapidă față de vârful de săptămâna trecută.  Peste 400 de adulți sunt internați în secțiile de ATI și peste 100 de copii sunt în spital, dintre care 6 la terapie intensivă. 

Știm că vaccinul nu previne infectarea, doar reduce șansele formelor grave ale infecției. În Israel, unde majoritatea populației e vaccinată, odată cu apariția tulpinii Delta, numărul de cazuri noi de Covid a crescut, dar nu se înregistrează multe forme grave. Vaccinarea i-a ajutat să evite decesele, dar nu infectările. În Cluj-Napoca rata de vaccinare este puțin peste 40%, încă departe de pragul de 70% recomandat de specialiști. Azi (n.red. joi) începe Untold. Iar luni începe școala. Multă grijă în zilele următoare!”, a spus consilierul local.

coral