Caz șocant în satul Verendin, comuna Luncavița din județul Caraș-Severin după ce un bărbat a incendiat o femeie de 57 de ani ca urmare a unui litigiu pentru o casă, iar după aproximativ o săptămână se află încă în libertate.

Luni, 12 octombrie 2020, Petru Mutaşcu din Verendin – sat muntos situat între Caransebeș și Băile Herculane – a turnat benzină peste o femeie de 57 de ani și apoi i-a dat foc. Victima este internată în spital, cu arsuri de gradul 2 şi 3, dar procurorul care cercetează tentativa de omor a decis să nu ceară arest preventiv pentru oribilul agresor, informează ziariștii.ro.

Incidentul s-a petrecut în centrul satului Verendin. Era ora 7.00 dimineaţa, iar localnicii, alertaţi de ţipetele de durere ale femeii, au sărit să stingă focul. Tot ei au fost şi cei care au sunat la 112.

Bărbatul nu a fost plasat în arest preventiv, ci se află sub control judiciar de procurorul Oliver Teodorescu.

Femeia incendiată nu locuieşte în Verendin, dar are acolo o casă moștenită de la părinţi, pe care intenţiona să o vândă.

Cu 6 luni în urmă, ea a vorbit cu Mutaşcu să-i vândă lui casa, pentru 10.000 de euro. Drept avans, bărbatul i-a dat atunci 1.000 de euro. Dar înţelegerea n-a fost bătută-n cuie de vreo hârtie semnată sau de vreun act încheiat între cei doi.

Mutaşcu locuia în acel sat, iar în casa arvunită de el a cazat doi oameni care munceau în gospodăria lui. În vară, femeia a constatat că din gospodărie începuse să-i dispară lucruri: ţigla ceramică ce fusese depozitată în podul casei, dar şi o căruţă, pe care bărbatul i-a zis că a dus-o la un muzeu din Timişoara.

Femeia s-a răzgândit şi n-a mai vrut să încheie afacerea cu el. L-a anunţat pe Mutaşcu zilele trecute că s-a decis să vândă casa altcuiva şi că lui îi dă înapoi mia de euro. Au discutat prin telefon, iar bărbatul, deşi nervos că înţelegerea căzuse, părea că s-a împăcat cu situaţia.

Luni dimineaţă, cei doi s-au întâlnit în centrul satului, pentru ca femeia să-i înapoieze avansul. „Şi dobânda?”, a întrebat-o Mutaşcu. „Ce dobândă?!”, s-a mirat femeia. „Dobânda la banii pe care i-ai ţinut. Ce dobândă îmi dai?”

Femeia i-a spus că el a folosit casa atâtea luni fără să plătească vreun ban și că sunt chit, de aceea nu-i dă nicio dobândă.

„Imediat, am simţit ceva ud pe faţă şi apoi flăcările”, le-a mărturisit victima rudelor sale.

”Ce ţi-am ars-o pe cumnată-ta!”

Mutaşcu venise la întâlnire pregătit cu o sticlă de benzină, pe care a turnat-o în capul femeii, şi apoi a aprins-o cu bricheta. În decizia lui, n-a contat nici faptul că se aflau în centrul satului, unde oamenii puteau să-l vadă, nici că în apropiere erau amplasate  camere de supraveghere video.

Mai mult: cei care au intervenit pentru a ajuta femeia susțin că bărbatul n-a plecat de acolo după ce a incendiat-o. „Stătea şi se uita, mândru de ce a făcut”, povestește un localnic.

Rudele victimei spun că, după incident, înainte să vină poliţia, Mutaşcu l-a sunat pe unul dintre cumnaţii femeii şi i s-a adresat, mândru de fapta sa: „Ce zici, Petre? Ce ţi-am ars-o pe cumnată-ta!”.

Procurorul Oliver n-a cerut arestarea

Victima a fost transportată la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș. Avea arsuri pe 11% din suprafaţa corpului: pe faţă, pe gât şi pe spate, pe ambele braţe, dar şi la căile respiratorii.

„Viaţa victimei a fost pusă în primejdie”, a precizat medicul legist, iar la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin a fost deschis un dosar pentru tentativă de omor, ce i-a fost repartizat procurorului Oliver Teodorescu.

Petru Mutaşcu fusese reţinut de poliţişti, dar procurorul a dispus, în aceeaşi zi, controlul judiciar pentru 60 de zile şi l-a lăsat în libertate.

„Măsura controlului judiciar este proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse inculpatului”, susţine procurorul Teodorescu în ordonanţa în care menţionează şi faptul că Mutaşcu are antecedente penale.

Victima lui Mutaşcu se află în continuare în spital. Are dureri insuportabile şi chipul mutilat de arsuri, iar „el se laudă prin sat că nimeni nu-i poate face nimic”, spun rudele femeii.

În casa victimei, cea pe care Mutaşcu dorea să o cumpere, locuiesc şi acum angajaţii lui.