coral

Mircea Abrudean, prefectul Clujului, a anunțat cum se va desfășura campania de vaccinare în județul Cluj.

Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilan” din Cluj-Napoca este centrul regional  de stocare a vaccinului, iar astăzi va ajunge ultracongelatorul necesar depozitării dozelor de vaccin.

Campania de vaccinare este împărțită în 4 etape, după cum urmează:

În județul Cluj, campania de vaccinare va debuta în 27 decembrie la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj, pentru aproximativ 500 de cadre medicale, dozele ajungând direct de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Acest spital este sigurul inclus în etapa 0.

Angajații din domeniul sănătății și social, public și privat sunt incluși în etapa 1 cuprinzând totodată personalul sanitar și auxiliar din spitale publice și private, ambulatorii, personalul din laboratoare, medici rezidenți (acolo unde își fac modulul, la spitalul unde se află la data vaccinării), stomatologi și asistenți, medici de familie și asistenți, medici școlari și asistenți, farmaciști, personal lucrător al Serviciului de Ambulanță al Județului Cluj, paramedici, voluntari, personal centre de îngrijire rezidențiale și medico-sociale și rezidenți, personal care acordă îngrijire la domiciliu, personalul din Direcția de Sănătate Publică a Județului Cluj, personal centre de dializă și transfuzii, personal implicat în campaniile de vaccinare.

– Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj va asigura și vaccinarea medicilor de familie și a medicilor școlari suplimentar față de personalul propriu;

– Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu” preia vaccinarea personalului din cadrul Serviciului de Ambulanță a Județului Cluj;

– Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca preia vaccinarea medicilor stomatologi.

 În etapa a 2-a va fi vaccinată populația la risc incluzând adulții peste 65 ani, bolnavii cronici indiferent de vârstă, personal cheie din instituțiile statului, personal domeniul apărării, ordine publică, siguranță națională, autoritățile judecătorești, sectorul economic vital (electricitate, gaze, apă, alimentar, combustibili, medicamente și material sanitare, transport persoane și mărfuri, feroviar, aeroport ), comunicații: STS, radio, tv naționale, mass media cu risc de expunere, poștă și curierat, unități de învățământ și creșe, salubritate și deșeuri.

 Programarea pentru vaccinarea populației se va efectua în mod electronic, telefonic sau prin medicul de familie. Platforma electronică și echipamentele de înregistrare necesare fiecărui centru de vaccinare sunt asigurate de către Serviciul de Telecomunicații Speciale iar evidența va fi ținută prin Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV) în care se consemnează vaccinarea:  tipul de vaccin, produsul, lotul, data, se programează în mod automat data rapelului (după 21 zile), se notifică persoana vaccinată în prima fază, cu 24h înainte de reprogramare, prin sms sau e-mail și se eliberează dovada vaccinării după fiecare doză independentă.

coral

coral