Miercuri dimineața au apărut în spațiul public imagini ale unor plopi bătrâni care sunt tăiați în zona Plopilor din Cluj-Napoca, unde firma Someșul Cald Producție va ridica un ansamblu modern de 10 etaje.
Omul de afaceri Vasile Salanță a declarat că acțiunea a fost necesară deoarece acești copaci reprezentau un pericol pentru trecători, în special când era furtună și resturile vegetale cădeau pe drumul din pământ. Totodată copacii blocau modernizarea străzii pe care se face accesul și la Parcul Rozelor, iar pentru înlăturarea lor au fost obținute toate avizele necesare. ”În locul celor zece copaci vor fi plantați peste 100”, a adăugat Vasile Salanță.
Aici se propune modernizarea și lățirea podului de acces la 10 m, astfel încât să dispună de două sensuri de circulație cu câte o bandă pe sens și două trotuare de cate 1.50 m. În proiectul noului ansamblu va fi realizată o viitoare stradă cu profil de 14 metri, cu două trotuare, câte unul pe fiecare parte, pistă de biciclete și un rând de parcaje cu latime de 2,50 m, pe latura vestică. Imobilul va dispune de un număr total de 174 de locuri de parcare, din care 38 la sol și 136 în parcajul subteran.